Concert extraordinar de muzică şi dans flamenco, la Craiova

0
362

În Sala „I.D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova va avea loc pe 16 şi 17 august, de la ora 19.00, concertul „Fiesta espanola. Cancion, baile y guitarra flamenca” („Petrecere spaniolă. Cântec, dans şi chitară flamenco”) susţinut de trupa „Alma Andaluza” („Suflet andaluz”), aparţinând companiei cu acelaşi nume din Barcelona.

În cadrul unor turnee în ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România, compania şi-a propus să promoveze valorile muzicii şi dansului flamenco, incluse din anul 2010 în Patrimoniul UNESCO de comori spirituale ale umanităţii. Trupa „Alma Andaluza” a concertat până în prezent în ţări precum Spania, Portugalia, Italia ş.a., dar şi în România (la Bucureşti –  Institutul „Cervantes”, Muzeul Ţăranului Român, Biblioteca Naţională a României, iar în această vară – la Constanţa, Iaşi şi Timişoara).

Trupa „Alma Andaluza” îi are în componenţă pe Pilar Diaz Romero (n. 1977, Barcelona, într-o familie de artişti flamenco), Tiberiu Gogoanţă (născut în România, cu studii de chitară flamenco în Olanda, cu Paco Pena, şi Spania, la Conservatori Superior de Musica del Liceu din Barcelona) şi Alexandru Munteanu (născut la Craiova, student în ultimul an la Conservatorul Superior de Muzică din Malaga-Spania, cu studii particulare de chitară flamenco).

Programul de concert oferit craiovenilor cuprinde piese de flamenco tradiţional (bulerias, tangos, fandangos, alegrias etc.), dar şi flamenco modern, din repertoriul unor mari artişti (Paco de Lucia, Paco Pena, Tomatito, Camaron de la Isla, Nino Miguel ş.a.), într-un „spectacol incendiar, care îmbină excelenţa muzicală cu pasiunea şi însufleţirea dansului spaniol”, spun organizatorii. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia TNC, la preţurile de 20, 25 şi 30 de lei, în funcţie de categoria locului.

 „Flamenco este mult mai mult decât o artă. E expresia sublimată a unei culturi străvechi, roua pământului dintr-o Ţiganiadă iberică, miez şi rădăcini. Sunt zile şi nopţi puse pe ritm, lacrimi spălate de bucurii, suflul iute al lumii. Pentru ei, artiştii flamenco, e un mod de viaţă. Pentru noi, cei din public, e un spectacol de tehnică, de pasiune, de forţă. Îl putem găsi zguduitor sau poate doar venetic, dar niciodată nu ne lasă indiferenţi”.