Franţa, prima finalistă a Mondialului

0
489

Franţa este prima finalistă a Mondialului din Rusia, după victoria cu 1-0 din semifinala cu Belgia, de la Sankt Petersburg. La fel ca în meciul cu Uruguay, „cocoşii” au deschis scorul dintr-o fază fixă, executată tot de Griezmann, iar la finalizare a fost de această dată celălalt stoper, Umititi, pe prima bară, păzit indolent de Fellaini. În lipsa lui Meunier, selecţionerul Belgiei a schimbat încă o dată sistemul de joc şi a afişat unul în oglindă cu cel al lui Deschamps, un 4-3-3 cu 3 mijlocaşi cu profil defensiv, care i-au contracarat bine pe francezi. „Dracii roşii” au fost mai activi la poarta adversă în prima repriză, însă Lloris a fost de fiecare dată inspirat. Golul din startul părţii secunde i-a retras pe francezi în propria jumătate sau chiar propriul careu, iar eforturile lui Hazard au fost zădărnicite de defensiva lui Deschamps, în care Mbappe a fost de multe ori fundaş dreapta, iar Giroud, fundaş stânga. Franţa şi-a apărat avantajul până la final şi este pentru a treia oară în finala Mondialului, după ediţia câştigată în 1998, acasă, cu Brazilia şi duelul pierdut în 2006 în faţa Italiei, la lovituri de departajare. Didier Deschamps a fost căpitanul Franţei în 1998, iar acum ar putea ridica trofeul şi ca antrenor. Franţa este finalista de acum doi ani a Europeanului pe care l-a găzduit.