Grecia: Summitul european anulat. Negocierile continuă

0
323

Nouă ore de discuţii n-au fost suficiente, în cursul zilei de ieri, într-un climat de neîncredere, între Atena pe de-o parte, Germania şi Finlanda pe de altă parte, la reuniunea Eurogrupului. Azi-noapte, cei 19 miniştrii de Finanţe din zona euro, comisarul european Pierre Moscovici, preşedintele BCE Mario Draghi, directorul FMI, Christine Lagarde au suspendat Eurogrupul care începuse la orele 16.00. Discuţiile între Atena şi creditori ar urma să fie reluate astăzi la ora 12.00. În dezbatere, un plan de ajutor de 74 miliarde de euro, dar discuţiile sunt în continuare dificile, după cum a mărturisit preşedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al Finnaţelor, la părăsirea sediului LEX. „Discuţiile în profunzime” au deschis poarta „credibilităţii” propunerilor de reformă ale Atenei şi restuarării „încrederii” cu guvernul Tsipras. „Facem progrese”, a lansat ministrul finalandez al Finanţelor, Alexander Stubb. În schimb toate comentariile de la Bruxelles, care au inflamat reţelele sociale spun altceva. Media finlandeză vorbeşte de posibila blocare a  unui nou acord de Helsinki, care se opune unor vărsăminte către Grecia. Parlamentul finlandez ar urma să dea undă verde unor negocieri pe un al treilea plan de ajutor. Cum majoritatea parlamentară finlandeză, în particular, „adevăraţii finlandezi” din coaliţia de guvernare, este ostilă Greciei, Helsinki ar putea opune un veto în Mecanismul European de Stabilitate din care face parte. În caz de urgenţă, o majoritate de 85 la sută din acţionarii MES ar putea lua o decizie. Finlanda deţine 1,78 la sută din capital. În avangarda liniei dure rămâne însă Germania, înaintea Finlandei, Berlinul sugerând un „Grexit” provizoriu… pe cinci ani. Concept inedit, neprevăzut, care nu este altceva decât un mijloc de presiune suplimentară în direcţia guvernului Tsipras. Franţa, prin vocea ministrului său, Michel Sapin, continuă să revendice rolul său în Tratatul de uniune. Eurogrupul s-a divizat. Italia şi ţările baltice au adoptat o poziţie neutră. Spania, care ar putea fi atinsă de contagiune, este reticientă la ideea de „Grexit”. Câmpul partizan Greciei este dominat de Franţa, ai cărei experţi au lucrat la propunerile guvernului Tsipras, şi Cipru, vecinul Greciei. Într-un interviu pentru „The Guardian”, Yanis Varoufakis spune că „Germania doreşte ca Grecia să părăsească zona euro pentru a obliga Franţa să accepte modelul său de zona euro disciplinată”.