În noaptea de joi spre vineri, o echipă de la medici din București și Craiova a pornit o cursă contracronometru pentru a salva două vieți. Timp de patru ore, doctorii au prelevat, în blocul operator de la etajul 5 al Spitalului Județean, rinichii unui pacient aflat în moarte cerebrală a cărui familie și-a dat acordul pentru recoltarea organelor. Printr-o sincronizare perfectă, în timp ce doctorii încheiau operația de prelevare la Craiova, la București doi bolnavi aflați de mult timp pe lista de așteptare au fost chemați de acasă și ajungeau pe masa de operație. Ieri, la câteva ore bune de la această delicată intervenție, transplantul încă nu se încheiase pentru ei. Dar un lucru este sigur: grație medicilor și familiei donatorului, viața lor va continua. Este numai un episod din efortul doctorilor craioveni de a salva vieți prin prelevarea și transplantul de organe despre care se vorbește poate prea puțin.
Managerul spitalului craiovean, dr. Bogdan Fănuță, a asistat în mai multe rânduri la operații de prelevare de organe, dar fără a pune mâna pe bisturiu. Și acum, când reface firul acestui tip de intervenții, medicul încearcă să ne facă să înțelegem că este una dintre cele mai dificile operații chirurgicale. Implică un timing perfect și nu lasă loc pentru absolut nici o greșeală. La masa de operație trebuie să stea apoi medici dintre cei mai buni, iar Bogdan Fănuță spune că, din fericire, Spitalul Județean din Craiova nu duce lipsă de astfel de doctori.
– La Spitalul Județean din Craiova tocmai s-a desfășurat o intervenție de prelevare de organe. În ce condiții a avut loc?
– Operația a durat de la ora 12 noaptea până la ora 4 dimineața și s-au prelevat doi rinichi de la o persoană de 67 de ani, din Dolj, aflată în moarte cerebrală. Familia și-a dat acordul pentru recoltarea rinichilor.
– A fost o misiune grea pentru medici?
– A fost o intervenție destul de dificilă. Rinichiul trebuie legat de către aortă, de venă cavă, de diverse vase de sânge. Și atunci cei care vin și iau rinichiul de aici și îl pun în partea cealaltă trebuie să-și ia multe marje de siguranță pentru că tot ei îl și transplantează. Și trebuie să se știe cui se transplantează pentru a se face anastomozele. Un om este mai înalt, mai gras, unul altul are un vas mai gros sau altul mai subțire și se creează diferențe de flux. Dacă nu știi pentru cine transplantezi, atunci îl scoți de pomană. Adică eu pot să scot rinichiul perfect, să-l pun la pachet, dar, dacă nu este adaptat, atunci riști să nu funcționeze. Dacă el are un vas mare și tu vii cu un vas mic, atunci se produc tot felul de anevrisme. Aici, la noi, o să încercăm să recoltăm și os și tendon de la pacienții în moarte cerebrală. Adică să nu recoltăm numai organe, în același timp să încercăm să recoltăm și țesuturi.
– Cum decurge prelevarea de organe?
– În momentul în care un pacient se pretează – pacientul este în moarte cerebrală –, sunt mai mulți pași. În primul rând, trebuie investigat dacă pacientul mai are sau nu activitate cerebrală. Se fac electroencefalograme, adică se pun niște electrozi pe cap și se vede. Indiferent de stimulii care i se dau – durere, lumină, etc. – el nu trebuie să aibă deloc activitate cerebrală. După ce se fac trei astfel electroencefalograme – pentru că pe una nu se poate, trebuie să ai mai multe la dosar – mai departe se investighează pacientul din punctul de vedere al sângelui. Se fac toate analizele de sânge să nu aibă, hepatită, viruși. După ce se fac toate analizele și pacientul este pretabil pentru a se preleva organe, abia în momentul respectiv se discută cu familia. Noi știm sigur, în urma analizelor, că este bun de recoltat, știm că este în moarte cerebrală și că nu se mai poate face absolut nimic pentru el. Oricum, lui i se făcea autopsie, iar organele cum sunt rinichii și alte lucruri se duc în pământ.
– Să înțelegem că aici apar problemele?
– Apare o problemă pentru că majoritatea oamenilor refuză. Nu e vorba numai de zona noastră, de Oltenia, ci este vorba la nivel național. Și sunt foarte mulți pacienți în așteptare. Indiferent dacă li se dau lor organele respective sau nu, oricum nu se poate face nimic cu ele.
– Ce se întâmplă după ce se obține acceptul familiei?
– Abia după ce s-a discutat cu familia, se anunță Agenția Națională de Transplant. Ei iau legătura cu Institutul Fundeni, acolo unde se pun organele de obicei, astfel încât, în funcție de datele respective, să se caute pacientul din baza lor de date care este cel mai compatibil să primească organele respective. Sau pacienții, pentru că dacă este vorba de rinichi, ei se pun la doi pacienți. În momentul în care se anunță Agenția Națională de Transplant, începe o întreagă operațiune. Pleacă echipa de la București spre Craiova, celelalte patru echipe de la Spitalul Militar – care recoltează cornee, Spitalul Fundeni și celelalte două echipe care pun rinichii își anunță pacienții să vină de acasă, să vină chiar în noaptea respectivă, pentru că atunci se realizează transplantul. Ficatul trebuie pus în maxim 12 ore de la recoltare, iar rinichiul poate rezista între 24 și 48 de ore. Vin la noi, se recoltează organele respective și, cum s-a terminat, le pun la gheață și au și zburat la București. Acolo o altă echipă intră să facă transplantul. Pacientul este deja pe masa de operație, este anesteziat și se vine cu organul respectiv și se face transplantul. Până ce pacientul nu este în București nu se începe operația. Este posibil ca acesta să nu poată să ajungă.
– Care este cel mai sensibil organ pentru transplant?
– Cel mai sensibil organ la transplant este ficatul. Fiind și mai mare, are o perioadă scurtă de timp, din momentul în care se recoltează și până se transplantează. În momentul în care este scos, ficatul se spală. Se pun niște perfuzii cu aproape 10 litri de ser fiziologic în locul arterei. Și până nu iese incolor serul fiziologic se spală în continuu. Totul pentru a nu rămâne sânge în ficat. Acest lucru se face acolo unde se execută prelevarea.
– Când o să devină Craiova un mare centru de transplant?
– În general, există o politică a Ministerului Sănătății. Trebuie să știi numărul de pacienți căruia te adresezi. Adică nu este corect, nu este economic și nu este bine pentru medici să se facă în toate centrale din țară, de exemplu, transplant renal. De ce? Dacă noi, ca țară, reușim în medie să facem 100 – 200 de transplanturi renale pe an, deci practic la 200 de pacienți. Împărțiți la zece centre și ar însemna cam 20 de pacienți pe centru. Deci un pacient, maxim doi pacienți pe lună. Ori la doi pacienți pe lună, nu se poate. Pentru că oricum dacă vreau să transplantez un rinichi la mine, trebuie să mă duc la București sau la Buzău să iau rinichiul și să vin cu el înapoi aici. Și atunci sunt niște costuri extrem de mari. Ori, la spitalul Fundeni, este o aripă separată numai pentru centrul de transplant. Acolo nu intră nici musca, doar cei care au acces cu cartelă pentru transplant. Atât. Apoi mai este vorba și de experiența medicilor. Una este să te duci să iei un rinichi o dată la două luni și alta este să te duci să iei de zece ori într-o lună. Procedurile, spălarea, toate lucrurile care se fac sunt foarte importante. Deci este greu de format echipe. Și nu este nici economic din punct de vedere financiar. Nu poți să faci niște investiții de milioane de euro într-un centru care va face trei intervenții pe an.
– Pe transplant osos veți continua?
– Cu siguranță. Se mai fac la București, acolo unde este și banca de os, la spitalul Colentina, la Timișoara și Târgu-Mureș. Eu nu am încercat niciodată să arăt, dar sunt și lucruri bune care se fac în spitalul acesta. La noi se vede numai că un doctor a țipat, că o asistentă a înjurat, că este mizerie în spital… Numai gândiți-vă la modul în care se face transplantul de os. Au venit cei de la Agenția Națională de Transplant și au spus că asta este sala care se face transplantul. Și transplantul se face numai în sala aceea. Când se face recoltarea de organ, toate lucrurile se duc acolo, începând de la aspiratoare … și tot. Avem un flux laminar, un circuit închis al aerului, unul dintre puținele dotări în țară. Și îl avem de cinci ani de când s-a înființat acel bloc operator de la etajul 5. Și vă rog mult să scrieți, avem un băiat extraordinar, pe doctorul Mircea Ionescu, care este șeful programului de transplant de la noi din spital. Când avem un astfel de pacient, el nu se mișcă din spital vreo două-trei zile. Stă lângă pacient, îi urmărește toate constantele. Ar fi fost corect – dacă nu ar fi fost în sala de operație acum – să fie și el lângă mine să vă povestească toate lucrurile acestea. Dar țin să îl felicit, este un băiat extraordinar, care chiar se luptă să facă lucrul acesta.
RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE