Ministrul Transporturilor: Transalpina este deschisă circulației

0
329

Transalpina este deschisă circulației, a declarat, ieri, la Alba Iulia, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care a menționat că aceasta are statut de drum în lucru, cu restricțiile de rigoare.

Întrebat de jurnaliști dacă DN67C, cunoscut ca și Transalpina, este deschis în prezent circulației, ministrul Transporturilor a răspuns afirmativ: „Este deschisă, atâta doar că e un statut de drum în lucru, adică cu restricțiile de rigoare, atenționat fiecare să umble cu grijă acolo, că nu-s finalizate chiar toate chestiunile”, a declarat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a opinat că Transalpina este în situația unui „copil orfan”, căruia îi trebuie găsită o soluție. «Transalpina este în situația de copil orfan. Adică ea n-a fost preluată de către CNADNR de la constructor, constructorul e în faliment sau nu știu exact cum e, a preluat-o o firmă de insolvență, o primă firmă de insolvență care a renunțat, și-au dat demisia din insolvență și a luat-o a doua, care nici aia… Transalpina, deci, e un copil orfan, care n-are tată, n-are mamă în acest moment și încercăm să vedem prin „serviciile de protecție socială, de asistență, de casa copilului” să-i găsim o soluție în acest moment. Ăsta e adevărul-adevărat», a declarat ministrul Transporturilor.

În urmă cu câteva zile, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a anunțat că pe DN 67C Transalpina, traficul rutier este deschis doar între localitățile Bengești și Rânca și că sectorul de drum cuprins între Rânca și Sebeș este închis circulației publice pe toată perioada anului, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcție și a imposibilității asigurării condițiilor de siguranță a traficului rutier.

CNADNR preciza, printr-un comunicat de presă, că, în cazul producerii unor accidente rutiere pe acest sector de drum, declarat închis circulației publice, responsabilitatea aparține în totalitate conducătorilor auto care se deplasează pe traseul menționat, în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, CNADNR menționa că se află în proces de evaluare a lucrărilor de modernizare a DN 67C Transalpina, executate de către compania Romstrade, în vederea rezilierii contractului și că se va adresa Justiției pentru recuperarea prejudiciilor.

„Ordinul de începere a execuției lucrărilor a fost emis în data de 22 septembrie 2008, iar antreprenorul SC Romstrade SRL nu a respectat termenul contractual de 18 luni prevăzut. Pe parcursul derulării contractului, antreprenorul nu a demonstrat că are capacitatea tehnică de a finaliza lucrările de modernizare în termenele stabilite. În data de 5 octombrie 2012, CNANDR SA a suspendat lucrările”, se menționa în comunicatul CNADNR.

Transalpina face legătura între Transilvania și Oltenia, de la Sebeș, județul Alba, până la Bengești, județul Gorj. Până în prezent, drumul, lung de 148 de kilometri, a fost asfaltat pe cea mai mare parte, dar nu au fost finalizate lucrările de reabilitare, acestea fiind sistate din 2012. Șoseaua ajunge la o altitudine record de 2.107 metri, pe Vârful Păpușa. Se pare că drumul a fost construit în timpul romanilor, având o importanță strategică, și a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscut și ca „Drumul Regelui”.