Dănănae, aproape de Rapid

0
493

Unul dintre jucătorii craioveni care a primit permisiunea de a negocia cu alte cluburi, Ovidiu Dănănae, a ajuns la un acord cu şefii Rapidului pentru a juca din sezonul următor la gruparea giuleşteană. Suma care ar trebui să o încaseze Universitatea, în speţă fiscul, pentru fundaşul de 26 de ani este de 300.000 de euro, la care se adaugă un procent de 30 la sută dintr-un eventual viitor transfer la altă echipă. Dănănae s-a prezentat la antrenamentele Ştiinţei, însă şi-a exprimat clar intenţia de a părăsi Universitatea Craiova în vara aceasta, nedorind să mai evolueze în liga secundă. „Viitorul meu nu este la Craiova, mi-am făcut datoria pentru această echipă şi vreau să plec. Am găsit înţelegere la conducerea clubului şi sper să ajung la o echipă care îşi propune performanţă” declara Dănănae la reunirea Ştiinţei. Ovidiu Dănănae a acumulat 158 de meciuri în tricoul Ştiinţei, pentru care a marcat două goluri, iar în sezonul 2008-2009 a fost declarat cel mai bun fundaş dreapta din Liga I. Dănănae a fost remarcat de Răzvan Lucescu pe când actualul antrenor al Rapidului era selecţioner, fundaşul craiovean bifând 4 prezenţe în naţionala României. Giuleştenii s-au orientat către jucătorul oltean după ce portughezul Rui Duarte a refuzat şi în vara aceasta să efectueze pregătirea cu lotul Rapidului, iar pe postul de fundaş dreapta existau variantele Creţu şi Oros, aduşi şi ei în vara aceasta de la Concordia Chiajna, respectiv FC Braşov. Dănănae va avea la Rapid un contract de 120.000 de euro pe sezon.