Sufocată de datoriile lui Adrian Mititelu, Universitatea Craiova aşteaptă colapsul
Ameninţată cu dezafilierea din cauza proceselor în civil pe care le-a intentat Federaţiei Române de Fotbal, Universitatea Craiova este oricum în imposibilitatea de a începe sezonul din cauza datoriilor pe care le are la stat şi la terţi. De altfel, în comunicatul emis de FRF se notează că gruparea din Bănie are termen până astăzi să prezinte şi dovezi de solvabilitate, altfel nu va fi programată în campionatul ligii secunde. În aceeaşi situaţie se află şi o altă divizionară secundă, Victoria Brăneşti, însă datoriile pe care le înregistrează Universitatea sunt imense. Principala problemă o reprezintă suma de 7 milioane de euro datorată actualului selecţioner al României, Victor Piţurcă, fostul manager general fiind suspendat în iarna trecută de patronul Adrian Mititelu. Decizia este definitivă şi irevocabilă în instanţele fotbalistice interne şi poate fi contestată doar la TAS, însă Mititelu nu are bani să plătească taxa de timbru, aşa încât a atacat această decizie în civil, ceea ce contravine legilor FIFA, care impun consumarea tuturor căilor de atac în instanţele fotbalistice. O altă datorie majoră o reprezintă cea faţă de Fisc, organ care trebuie să încaseze aproximativ 4 milioane de euro de la Universitatea Craiova. De altfel, Fiscul a avut o tentativă de a pune sechestru pe jucătorii echipei, însă Mititelu a reuşit totuşi să-l vândă pe Mihai Costea la Steaua fără ca Direcţia condusă de Eugen Călinoiu să pună mâna pe vreun euro.
Societatea pe care funcţionează clubul este în faliment
Tot în jurul a 4 milioane de euro se ridică şi suma datorată firmei Euro Expo din Târgu Mureş, din cauza căreia Tribunalul Constanţa a declarat falimentul clubului Universitatea Craiova. Datoria nu este recunoscută de Adrian Mititelu, care spune că aceasta datează de pe vremea când George Ilinca era patron, însă aşa cum este recunoscută continuitatea clubului pe care l-a declarat ca fiind al „copiilor, copiilor, copiilor” săi, datoria iniţială către firma Euro Expo a fost preluată şi de actuala societate care administrează clubul de fotbal. Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că LPF a dat în judecată Universitatea Craiova pentru a recupera suma de 400.000 de euro din drepturile TV care au fost virate într-un alt cont decât cel al clubului pentru ca acesta să se eschiveze de la plata datoriile către fisc. De asemenea, multe dintre hotelurile care au cazat Universitatea Craiova aşteaptă şi acum sumele datorate de club, iar săptămâna trecută hotelul „Belvedere” din Govora a refuzat să mai găzduiască lotul Ştiinţei, solicitând plata anticipat pentru cantonamentul juveţilor. Nicio firmă de echipament sau materiale promoţionale nu mai vrea să colaboreze cu societatea lui Mititelu după ce înţelegerile anterioare nu au fost onorate.
Salarii neonorate către foştii antrenori şi jucători
Cazul lui Victor Piţurcă nu este singular, majoritatea antrenorilor care au trecut pe la Universitatea fiind suspendaţi fără a li se plăti şi salariile. De la staff-ul olandez condus de Mark Wotte până la antrenori gen Mogoşanu sau Reghecampf, aproape toţi tehnicienii Ştiinţei au avut probleme în a-şi recupera banii din contracte, unii având şi în prezent procese în derulare sau în pronunţare la TAS. Nici jucătorii nu se pot declara mulţumiţi de relaţia cu Adrian Mititelu pe plan financiar. Recent, lui Andrei Prepeliţă i s-a cerut să renunţe la restanţa de 60.000 de euro pentru a fi lăsat să plece la Steaua. Din cauza celor 16.600 de euro datoraţi lui Vali Badea, clubul nu mai are dreptul de a efectua transferuri, nefiind prima dată când FIFA interzice acest drept clubului lui Mititelu. Jucătorii australieni care s-au întors în A-League au rămas şi ei fără sume importante din contracte, la fel şi colonia străină din sezonul trecut, bulgarii Gargorov şi Iliev, Zoro, Wendel sau David Lopez. Mititelu practică un gen de şantaj în momentul în care cei nemulţumiţi vor să părăsească Universitatea, patronul echipei solicitându-le să renunţe la banii din contract pentru a li se acorda „dezlegarea”.
Victor Piţurcă – 7 milioane de euro
Fiscul doljean – 4 milioane de euro
Euro Expo Târgu Mureş – 4 milioane de euro
Jucătorii actuali – 500.000 de euro
Mark Wotte – 300.000 de euro
LPF – 400.000 de euro
Reghecampf – 50.000 de euro
Vali Badea – 16.600 de euro
Datorii pentru întreţinerea stadionului – 50.000 de euro
Datorii cantonament – 5.000 de euro
Datorii curent electric cantonament – 1.000 de euro
Alte datorii către: firme de pază, bănci, hoteluri din toată ţara unde a fost cazată echipa, foşti jucători, în special cei străini.