Greva angajaților din Învățământ se suspendă, potrivit unui comunicat comun al sindicatelor din Educație. Luni, 12 iunie, este a 13-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai. „În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, se arată în informare. Ieri dimineață, sindicatele profesorilor au discutat cu premierul Ciucă, iar liderii sindicali au transmis că vor da răspunsul cadrelor didactice în această dimineață.
Condiția este adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024, conform comunicatului, preluat de Edupedu.ro.
Redăm comunicatul comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”:
„Greva se suspendă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a: principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.”