Scriitorul Cătălin Ghiță, la Întâlnirile SpectActor

0
747

Scriitorul Cătălin Ghiță este invitatul lui Nicolae Coande, la Întâlnirile SpectActor. Profesor universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Cătălin Ghiță va susține, duminică, conferința “Iarna patriarhilor. Timpul egalității dintre femei și bărbați”. Întâlnirea va fi găzduită în sala ”Ia te uită!” a Teatrului Național “Marin Sorescu”, de la ora 11. Conferința se desfășoară sub egida România 2018 – Centenarul Inteligenței Românești, iar intrarea publicului este liberă.

Tema conferinței anunțate este, după cum spune și titlul, egalitatea dintre bărbați și femei, scriitorul Cătălin Ghiță dorind să arate de unde a pornit această competiție între cele două sexe și cum s-a manifestat de-a lungul timpului și până astăzi. „Încă din zorii modernității și chiar în perioadele anterioare, femeile au încercat să-și afirme statutul de egalitate socială în raport cu bărbații, însă eforturile de emancipare le-au fost subminate constant”, este de părere Cătălin Ghiță, exprimându-se în textul de prezentare al conferinței. Tot în preambulul discuțiilor de duminică, profesorul craiovean mai dezvăluie și care a fost factorul care, o bună perioadă, a spulberat ideea de egalitate dintre bărbați și femei: factorul religios. „România stă, la acest capitol, mai bine decât media americană în ceea ce privește egalitatea condițiilor de salarizare, dar mult mai prost decât aceeași medie în ceea ce privește violența domestică”, consideră scriitorul Cătălin Ghiță. În opinia profesorului craiovean, bărbații s-au temut de femei, „în primul rând fiindcă aceștia nu au admis să împartă puterea cu o ființă considerată inferioară din punct de vedere fizic și, ulterior, fiindcă au înțeles foarte bine că singurul mod în care structurile patriarhale își puteau menține legitimitatea era prin distribuirea bărbaților în poziții de autoritate, pe criterii care nu țineau de merite sau de performanțe cuantificabile obiectiv, ci numai de apartenența la genul privilegiat. Acum însă, a venit iarna patriarhilor și, odată cu aceasta, timpul egalității dintre femei și bărbați”.

„Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei”

Cătălin Ghiță este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată și în studii culturale. Din anul 2017, este și director al Centrului Internațional de Studii de Estetică a Receptării din cadrul Universității din Craiova. Principalele sale domenii de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și estetica receptării. A obţinut două doctorate – în literatura română, la Universitatea din Craiova, în 2003 şi în literatura engleză, la Tohoku University, în 2007. Cercetător postdoctoral la Universitatea din Craiova (2010-2013). Doctor abilitat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2014). Între 2013 și 2016, a fost director de proiect în cadrul grupului de cercetare avansată Inter-Disciplinary.Net, Oxford, sub auspiciile căruia a organizat, alături de dr. Magdalena Hodalska (Universitatea Jagiellonă, Cracovia), conferința științifică Fears and Anxieties in the 21st Century, găzduită de Mansfield College, University of Oxford. Este cercetător invitat la mai multe universități europene și a publicat mai multe cărți de critică literară și literatură comparată, cea mai recentă „Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei”, apărută la Editura „Cartea Românească”, în 2018.