Căminul de bătrâni se întinereşte puţin

1
516

Căminul de bătrâni de pe strada „Tabaci” îşi va deschide porţile şi pentru persoanele care nu au îndeplinit 60 de ani. Conducerea instituţiei a modificat vârsta de cazare a bătrânilor, la 57 de ani pentru femei şi 60 de ani pentru bărbaţi, pentru că existau paturi libere şi persoane doritoare care nu puteau să fie primite.  

Dacă până acum la Căminul de bătrâni de pe strada „Tabaci” nu era primite decât persoanele care trecuseră de 60 de ani, în urma unei decizii a conducerii vor fi acceptate şi cele care nu au atins încă acest prag de vârstă. „Am primit foarte multe cereri în care ni se solicita un loc de cazare pentru persoane care nu îndepliniseră 60 de ani. Ne-am gândit foarte bine, am analizat situaţia şi am ajuns la concluzia că putem să le oferim această posibilitate, că putem să facem acest lucru pentru ei. În definitiv, acesta şi este rolul nostru, de a-i ajuta pe oamenii bătrâni şi singuri. Majoritatea trăiesc o dramă, pe lângă cea a bătrâneţii fiind şi cea a singurătăţii, fiindcă mulţi sunt abandonaţi de familie şi atunci trebuie să le întindem o mână de ajutor”, a declarat Vali Giurcă, directorul căminului de bătrâni.

Pensie de 7 milioane de lei şi domiciliu în Craiova

Printr-o directivă a conducerii, vârsta de primire a persoanelor la azil a fost scăzută cu trei ani. Femeile trebuie să aibă acum 57 de ani, iar bărbaţii să fi împlinit 60 de ani. Pe lângă criteriul de vârstă, mai există şi alte două aspecte pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care intenţionează să se interneze la cămin. O regulă spune că toţi instituţionalizaţii trebuie să aibă domiciliul în Craiova, iar o alta se referă la venituri. Cei care solicită un loc la azil trebuie să aibă o pensie minimă de 7 milioane de lei, aceasta fiind taxa lunară care se plăteşte pentru cazare, hrană şi tratament. În cazul în care are o pensie mai mică, familia din care provine trebuie să acopere diferenţa de bani. Celor care au şi pensia mică şi nu mai au nici familie, li se opresc 80% din pensie, restul taxei fiind acoperită de la bugetul local. Cei 20% din venituri le rămâne pentru cheltuieli personale.

Mai sunt paturi libere

În acest moment, la cămin sunt internaţi 287 de bătrâni care primesc, pe lângă cazare şi masă, îngrijiri medicale de specialitate şi tratamentul de care au nevoie. „Dintre aceştia, 20 sunt cazuri sociale în sensul că nu au nici o pensie şi nici un întreţinător. Noi am acceptat să îi preluăm la azil pentru că Primăria Craiova le plăteşte integral toată taxa. Banii fiind asiguraţi, nu avem de ce să nu îi luăm aici”, a mai spus Vali Giurcă. Capacitatea totală a azilului este de 320 de paturi, diferenţa de locuri libere fiind pusă acum la dispoziţia persoanelor care doresc să se cazeze aici după noile criterii. „Într-un fel, aceste criterii de vârstă le-am făcut pentru a se ocupa şi aceste paturi. După cum am spus, existau cereri, dar nu puteam să îi primim pe oameni fiindcă nu îndepliniseră vârsta obligatorie”, a mai spus directorul Căminului de persoane vârstnice, Vali Giurcă.

Din toamnă, imobilele intră în reabilitare

Vestea bună este că imobilele vechi în care sunt îngrijiţi bătrânii vor fi reabilitate începând cu această toamnă, printr-un proiect cu finanţare europeană. Potrivit conducerii, proiectul se află în faza de licitaţie pentru desemnarea unui constructor. „Din câte ştiu, au fost depuse mai multe oferte şi, în cel mult două luni, ar trebui să avem un câştigător. Eu sper să nu existe nici o contestaţie din partea societăţilor care nu vor reuşi să convingă, astfel încât Primăria Craiova, care a lansat această licitaţie, să poată să o adjudece, iar noi să ne apucăm de lucru efectiv în această toamnă”, a mai spus Vali Giurcă. Investiţia se ridică la suma de 10,26 milioane de lei, dintre care 8 milioane de lei provin de la UE, iar restul de la bugetul local. În cadrul acestui proiect, vor fi refăcute cele două blocuri în care locuiesc bătrânii – un pavilion cu patru etaje şi subsol şi blocul H, cel de garsoniere – şi spălătoria.

Două scări de bloc vor fi preluate în administrare

Directorul Vali Giurcă este convins că, în urma acestor lucrări, căminul va scăpa de imaginea deprimantă pe care o are de mulţi ani încoace. O problemă va fi cu cazarea bătrânilor pe timpul lucrărilor, dar conducerea instituţiei spune că a găsit deja soluţia. „Voi vorbi cu constructorul şi vom găsi cea mai bună soluţie împreună, deşi noi ne-am gândit deja la o variantă de rezolvare a lucrurilor”, a mai spus Giurcă. O posibilitate luată în calcul ar fi ca lucrările la cele două corpuri de clădiri să se facă pe rând, astfel ca bătrânii să fie înghesuiţi în imobilul care va rămâne liber. În cazul în care lucrările vor fi de anvergură, conducerea instituţiei intenţionează să mute paturile în cele două scări de bloc, care există în curtea instituţiei dar care nu sunt amenajate deocamdată.

1 COMENTARIU

  1. Unul din cele mai frumoase si nobile lucruri care se intampla in Craiova. Felicitari tuturor celor care si-au dat acordul pentru aceasta fapta, pentru interesul acordat celor in varsta si nevoiasi.

Comments are closed.