Conducerea Universităţii din Craiova a semnat, ieri, protocolul de redeschidere a lectoratului francez cu Stanislas Pierret, consilierul de cooperare la Ambasada Franţei în România, şi Abderrahmane Rida, director al Biroului Europa Centrală şi Orientală de la Agenţia Universitară a Francofoniei. Lectoratul francez a fost înfiinţat la Craiova în anul 1966 şi a funcţionat până în 2009. Actul de reluare a acestui proiect a fost semnat de rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor.
„Proiectul de redeschidere a lectoratului va aduce beneficii foarte importante atât părţii franceze, cât şi comunităţii locale. Prin acest proiect vor fi oferite cursuri de limba franceză, nivel începător, şi pentru elevi, nu numai pentru studenţi. În acest fel continuăm deschiderea Universităţii către mediul social, un procedeu esenţial pentru progresul învăţământului. Pentru a avea succes nu ne putem rupe de mediul de afaceri, dar nici de învăţământul preuniversitar care ne conectează cu cerinţele societăţii”, a precizat rectorul Universităţii din Craiova.
Cursurile de limba franceză vor fi oferite de un vorbitor nativ, lectorul Guillaume Dujardin, care va preda la Universitatea din Craiova.