Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, protocol de colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Dolj

0
461

Inspectoratul Școlar Județean Dolj va iniția un protocol de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Dolj privind intensificarea campaniilor de informare, educare și promovare în toate unitățile de învățământ. Activitățile vor fi susținute de personalul medical din școli care este angrenat în procesul de vaccinare, fiind abilitat să transmită toate informațiile corecte despre vaccin și vaccinare.

Direcția de Sănătate Publică Dolj își oferă disponibilitatea pentru susținerea acestor campanii cu materiale informative și specialiști în domeniu. Inițiativa a fost generată din dorința de a asigura prezența fizică la școală, în condiții de siguranță, pentru toți și pentru cadrele didactice, personalul didactic-auxiliar și nedidactic. ”Ne dorim cu toții revenirea cât mai rapidă în clase, în amfiteatre, pe terenurile de sport. Scopul acestei campanii este de a-i sensibiliza, impulsiona și conștientiza pe colegii și partenerii noștri despre importanța vaccinării în protejarea tuturor participanților la actul educațional”- a declarat în mod constant, în aparițiile din mass-media, inspectorul școlar general, profesor Alexandru Gîdăr. Începând cu data de 10 Mai, orice persoană care doreste să se vaccineze o poate face fără programare la centrele de vaccinare cunoscute și operaționale. Odată cu avizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului și în conformitate cu recomandările producătorului, se pot vaccina cu vaccinul Pfizer și tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani. Principiul de bază al acestei campanii este nevoia de a reîncepe cursurile în format fizic, educația fiind singura modalitate de a ne proteja de fake news și manipulare, de a găsi oportunități pentru reușita în viață.