Coaliţia de guvernare este gata să „pleznească” din cauza ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Ieri, acesta din urmă şi-a început declaraţia de presă, la scurt timp după ce premierul Florin Cîţu se afla deja în propria conferinţă de presă, ceea ce nu s-a mai pomenit. Premierul a revenit cu o referire la spitalul „Foişor”, precizând că fiecare pacient din România are legătură cu ministerul Sănătăţii: „Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare”. Cum Dan Barna îl susţine fără echivoc pe Vlad Voiculescu, coaliţia de guvernare este dinamitată literalmente, după ce lideri importanţi ai liberalilor au cerut deschis demiterea lui Vlad Voiculescu.