Zilele Grădiniţei „Sfânta Ana”

0
450

Grădiniţa „Sfânta Ana” din Craiova organizează, în perioada 10-12 martie, o serie de evenimente cu prilejul sărbătoririi zilelor instituţiei. Astfel, marţi, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” a avut loc spectacolul „Zâmbet de copil”, ediţia a II-a. În cadrul acestuia, părintele Mihai Scorbură, slujitor la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi”, alături de voluntarii Grupului parohial „Tinerii Maicii Domnului”, au dăruit celor prezenţi – părinţi, copii şi cadre didactice – felicitări şi iconiţe. Ieri a avut loc lansarea revistei „Zâmbet de copil”, iar astăzi Grădiniţa „Sfânta Ana” organizează un simpozion judeţean pentru cadrele didactice pe tema ecologică: „Împreună spunem DA Pământului”. «Este al doilea an în care organizăm acest eveniment, care sperăm să devină tradiţie pentru Grădiniţa „Sfânta Ana”. Ne bucurăm să avem alături persoane dragi, care se implică în aceste acţiuni cu toată dragostea şi cărora le mulţumim», a precizat Istudor Tatiana Camelia, directorul grădiniţei.