Autorităţile sanitare desfăşoară în această perioadă o serie de controale ce vizează verificarea preţurilor la medicamente. Conform unui ordin al ministrului Sănătăţii ce datează încă din 2009, tarifele ar trebui să fie cel mult egale cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din alte 12 ţări.
Echipele de control vor verifica dacă preţurile comunicate pentru medicamente sunt, conform Ordinului de ministru 75/2009, la „minimul european”. Ministerul Sănătăţii a solicitat, la finalul lunii februarie, deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă să îşi actualizeze toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009. Preţul medicamentelor va fi avizat pe o perioadă de un an, calculată de la data avizării, conform legislaţiei în vigoare.
Medicamentele trebuie să ajungă la un „minimum european”
Actualizarea preţurilor la medicamentele de uz uman, care ar fi trebuit să aibă loc până în 10 martie, ar putea aduce reduceri de până la 20 la sută la unele produse. Astfel, se va pune în aplicare un ordin al ministrului Sănătăţii care prevede că preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania.
Acest lucru ar putea reprezenta un beneficiu real pentru sistemul de Sănătate consideră şi reprezentanţii CNAS, care au salutat decizia Ministerului Sănătăţii. prin reevaluarea preţurilor la medicamente se estimează că se va realiza o ecomonie substanţială în anul 2015, fonduri care vor rămâne în sistem şi vor fi utilizate pentru finanţarea terapiilor inovatoare. „Acest lucru va reprezenta un beneficiu real pentru sistem. Practic, vom putea trata un număr mai mare de pacienţi cu aceleaşi costuri, iar diferenţa de bani pe care o vom economisi astfel, o putem utiliza în sistem pentru tratamentele inovatoare. Mă refer aici la tripla terapie, interferon free şi nu numai. Chiar dacă avem aceşti bani, vom încheia contracte cost-volum-eficienţă care să asigure accesul la aceste tratamente unui număr cât mai mare de bolnavi”, a declarat Vasile Ciurchea , preşedintele CNAS.
Producătorii avertizează că anumite medicamente ar putea să dispară
În schimb, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizeză că ajustarea preţurilor la medicamente şi o nouă taxă, denumită taxa clawback, va face ca preţul de vânzare pentru aproximativ 1.000 de medicamente generice să scadă sub costurile de producţie şi astfel să dispară de pe piaţă. În curând în farmacii este posibil să nu se mai găsească metoprololul, enalaprilul, omeprazolul, amoxicilina, indapamida, ketoprofenul, ibuprofenul, diclofenacul, atorvastatina, trimetazidina, ranitidina, pentoxifilina, ciprofloxacina sau ampicilina. Multe dintre medicamentele ieftine care ar putea dispărea sunt folosite pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, digestive, reumatologice şi a bolilor infecţioase.
Exporturile paralele afectează pacienţii
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia asupra faptului că scăderea preţului la medicamente trebuie făcută simultan cu implementarea unor mecanisme de protecţie care să garanteze că produsele pentru România ajung la pacienţi.
„Acest lucru ne afectează foarte mult ca pacienţi. Sunt multe situaţii în care pacienţii nu au acces la tratament din cauza exportului paralel. Vă dau un singur exemplu, pacienţii cu HIV sunt foarte afectaţi în ultimul timp, au întreruperi de tratament din aceasta cauză, pentru că distribuitorii nu onorează comenzile. Dacă România doreşte, aşa cum este normal, să aibă cel mai mic preţ la medicamente, trebuie să se asigure că pacienţii români au acces sigur la medicamentele necesare. Dacă ministerul şi Guvernul nu intervin în direcţia stopării exportului paralel, degeaba vom avea preţuri mai mici, pentru că nu vom avea ce cumpăra”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.