Şofer băut şi fără permis urmărit de poliţişti

0
344

Un craiovean de 31 de ani a „pus pe jar” poliţiştii în cursul zilei de luni, după ce, băut fiind, la volanul maşinii sale, a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii. A fost urmărit minute bune prin oraş, iar după ce au reuşit să-l prindă, poliţiştii au stabilit că avea permisul reţinut tot pentru consum de alcool la volan.

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova aflaţi în executare atribuţiilor de serviciu, pe strada Henry Ford din Craiova, au făcut semnal regulamentar de oprire, luni dimineaţă, unui autoturism marca Nissan, al cărui conducător auto nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea acestuia pe bulevardul Decebal, apoi pe strada Nicovalei, bulevardul Carol I, până pe strada Nicolae Iorga, unde conducătorul auto a abandonat autoturismul şi a rupt-o la fugă pe jos. Poliţiştii s-au luat după el şi au reuşit să-l prindă pe aceeaşi stradă. Conducătorul auto a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Ionel Moanţă, de 31 de ani, din Craiova. În urma verificărilor efectuate în baza de date a IPJ Dolj a reieşit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut pentru infracţiunea de conducere a autoturismelor pe drumurile publice în stare de ebrietate. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentraţie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat

„Pe numele craioveanului s-a întocmit dosar penal, în cauză fiind continuate cercetările în conformitate cu prevederile legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.