Fațadele blocurilor din centru, în șantier

1
448

Fațadele blocurilor din centrul Craiovei au început să se refacă. Finisajele sunt executate de firme de construcție care au și alte contracte cu Primăria Craiova și care acum sponsorizează aceste lucrări. Autoritățile locale doresc ca toate blocurile să arate nou-nouțe până la sfârșitul lunii aprilie, când Bănia va găzdui Festivalul Shakespeare și alte evenimente culturale care se vor înscrie în competiția pentru titlul de Craiova Capitală Culturală Europeană.  

Strada „A.I.Cuza”, pe segmentul dintre Casa Albă și Teatrul Național „Marin Sorescu”, este înțesată de schelele muncitorilor care se pregătesc să intervină la fațadele blocurilor. Cei mai mulți își montau, ieri, structurile de metal cu ajutorul cărora vor escalada pereții, urmând să-și aducă și materialele de construcție în următoarele zile. Dar erau și câțiva care se apucaseră deja de lucru. La blocul de lângă farmacia „Catena” se refăcea partea superioară a imobilului, de acolo de unde se dislocaseră în timp bucăți de tencuială. Muncitorii întreptau pereții și reveneau, după aceea, cu stratul de vopsea.

Mai multe blocuri își schimbă înfățișarea

Șantiere avansate sunt și pe strada „Theodor Aman”. În paralel cu lucrările care se fac la partea de infrastructură – constructorii centrului istoric atacând și această stradă – s-au ridicat schelele și se lucrează și la fațada lanțului de blocuri de pe partea dreaptă. Și aici, intervenția la imobile este de aceeași natură, fiind refăcute întâi imperfecțiunile și părțile deteriorate ale pereților, urmând ca, în etapa a doua a lucrării, să se adauge stratul de tencuială final și apoi vopseaua. O parte din blocul Casa Albă, pe colțul cu farmacia Beladona, fațadele sunt aproape gata, de sub copertina de protecție observându-se albul imaculat al pereților, în contrast cu tâmplăria maro a ferestrelor.

Lucrările sunt făcute pe sponsorizări

Potrivit autorităților locale, lucrările care se fac acum la toate blocurile din centrul Craiovei sunt executate prin sponsorizare de firmele de construcții cu care Primăria are contracte și parteneriate de durată mai îndelungată. La solicitarea municipalității, societățile au acceptat să intervină la fațadele de pe străzile „A.I Cuza”, „Popa Șapcă”, „Theodor Aman”, manopera și materialele fiind suportate din banii lor. „Sunt mai multe firme care execută lucrări la fațade, fiecare întocmind contracte direct cu asociațiile de proprietari. Costurile sunt suportate de ei și sunt considerate sponsorizări”, a declarat Ionuț Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

Locatarii vor primi și flori pentru balcoane

Fațadele blocurilor vor fi vopsite în culori neutre, alb sau crem, și ele ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii aprilie. Reprezentanții Primăriei Craiova spun că, după ce vor fi aranjate fațadele, Regia Autonomă de Administrate a Domeniului Public și a Fondului Locativ le va oferi locatarilor ghivece cu flori cu care aceștia trebuie să își înfrumusețeze balcoanele. Chiar dacă nu vor fi terminate până atunci, și lucrările la centrul istoric vor fi oprite tot în același timp, toate pregătirile fiind făcute pentru două mari evenimente culturale, Festivalul „Shakespeare” și o expoziție în aer liber, dedicată spațiului cosmic și care se face sub tutela Comisiei Europene.

1 COMENTARIU

Comments are closed.