Craioveanul Robert Iulian Vulpe (foto, dreapta), un fotbalist care a evoluat în Liga a IV-a Dolj, a debutat duminică în prima ligă din Lituania. Vulpe a jucat titular la echipa sa, Tauras Taurage, care a pierdut pe teren propriu în prima etapă a campionatului baltic, desfăşurat pe sistemul primăvară-toamnă, contra celor de la Kruoja Pakruojis, scor 1-2. Pentru oaspeţi a reuşit o dublă atacantul georgian Giorgi Alaverdashvili, care în iarnă a fost monitorizat de Pandurii şi fusese aproape de a semna cu gruparea gorjeană. La oaspeţi a evoluat şi Davydas Arlauskis, fost campion al României cu Unirea Urziceni, fratele mai celebrului Giedrius Arlauskis, care i-a fost coechipier sub comanda lui Dan Petrescu şi care acum apără la Rubin Kazan. Robert Vulpe are 20 de ani, evoluează ca stoper şi ultima dată a jucat pentru formaţia Recolta Ostroveni. Vulpe nu se află la prima experienţă exotică, în câteva rânduri a încercat să se transfere la echipe din liga a doua din Israel, ţară în care tatăl său lucrase în urmă cu câţiva ani şi îşi crease câteva relaţii. Deşi a purtat negocieri cu mai multe echipe care doreau să-l transfere, nu s-a rezolvat nimic, iar un impresar din „Ţara Sfântă” i-a oferit soluţia baltică. Craioveanul nu a refuzat-o şi după câteva antrenamente cu formaţia Tauras, a semnat contractul, evoluând cu numărul 81. „Nu am nicio problemă să evoluez în Lituania, consider că am făcut un mare pas înainte şi pot creşte aici” spune Robert, care s-a format la juniorii Universităţii Craiova, dar a trecut şi pe la Şcoala Gică Popescu. În Lituania contractele sunt destul de modeste, de nivelul sutelor sau cel mult miilor de euro pentru cei mai buni jucători, însă se pune accent pe promovarea tinerilor. Taurage este un orăşel cu o populaţie de 25.000 de locuitori. Echipa Tauras joacă pe o arenă de 3.000 de locuri, iar în 2011 şi 2012 a evoluat în preliminariile Europa League.