Profesorii învaţă să predea antreprenoriatul gratuit

0
326

Profesorii care doresc să înveţe cum să predea elevilor un opţional despre antreprenoriat şi opţiuni de carieră se pot înscrie în luna martie la un curs special gândit de către Junior Achievement Romania, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Cursurile sunt disponibile pe cinci categorii educaţionale: antreprenoriat şi afaceri, profesie şi carieră, etică şi responsabilitate, finanţe şi servicii financiare, sănătate şi viaţă activă, valabile pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Cursurile şi suportul material pentru cadrele didactice sunt gratuite. Profesorii beneficiază de materiale la clasă precum manuale pentru profesor, cât şi pentru elevi, materiale auxiliare, training şi consultanţă la implementare, instrumente de evaluare pe parcursul programului şi certificate care atestă că au participat la program.  În plus, profesorii au oportunitatea de a primi în vizită consultanţi voluntari din companii şi instituţii partenere. Termenul limită pentru înscrierile la cursurile pentru opţionale este 1 aprilie 2013, în limita locurilor disponibile. Din luna august, cadrele didactice se pot înscrie şi la cursuri la care învaţă metode alternative de susţinere a orelor de dirigenţie, consiliere sau de activitate extaraşcolară. În acest an şcolar, 2.900 de cadre didactice şi peste 150.000 de elevi din 390 de localităţi beneficiază în mod gratuit de aceste programe, implementate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. În total, peste 1.000 de instituţii de învăţământ participă, din 2003, în aceste programe.