Investitorii interesaţi de preluarea unui procent de 51% din Compania Naţională Poşta Română (CNPR) pot achiziţiona, începând de ieri, pentru suma de 50.000 de euro, dosarul de prezentare la licitaţie, care este scris în engleză şi în română, conform anunţului de privatizare a CNPR publicat în presa locală şi internaţională. Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea. Valoarea capitalului social al CNPR la data anunţului este de peste 59,487 milioane lei împărţite în 59.487.787 acţiuni nominative în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 1 leu fiecare.
Pentru participarea la procesul de selecţie, investitorii interesaţi vor depune la sediul MSI până în data de 11 aprilie 2013, ora 12.00, documentele de participare prevăzute la art. 35 din Hotărârea Guvernului 577/2002 şi în Dosarul de prezentare, inclusiv documentele ce atestă îndeplinirea criteriilor de precalificare şi garanţia de participare în valoare de 9.480.866 lei sau echivalentul acestei sume în euro, la cursul de schimb BNR din ziua constituirii garanţiei, precum şi ofertele preliminare şi neangajante.
Documentele de participare vor fi deschise în data de 11 aprilie 2013, la ora 14.00 la sediul MSI. Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale şi peste 32.000 de angajaţi.
Statul român prin MSI deţine 75% din capitalul social, adică 44.615.840 acţiuni, iar Fondul Proprietatea – 14.871.947 acţiuni, reprezentând 25% din capitalul social.