Un an de la dezastrul din Fukushima, marcat prin rugăciuni şi proteste

0
361

Japonia a adus un omagiu, ieri, miilor de victime ale seismului, urmat de un tsunami, de la Fukushima, care a devastat, în urmă cu exact un an, coastele nord-estice ale arhipelagului, provocând cel mai mare dezastru nuclear din lume din ultimul sfert de secol. În oraşele şi satele devastate, rudele celor aproximativ 19.000 de morţi şi dispăruţi s-au recules în cursul unor ceremonii improvizate la locurile tragediei. În mare parte a ţării, activitatea s-a oprit la orele 14,46 (5,46 GMT), pentru un minut de reculegere la momentul exact în care seismul violent, cu magnitudinea 9, care a avut loc în Oceanul Pacific, a zguduit nord-estul arhipelagului, pe 11 martie 2011, declanşând valuri de câteva zeci de metri înălţime. Clopotele şi sirenele au sunat aproape în întreaga ţară pentru a chema populaţia la reculegere. La Tokyo, cu prilejul unei ceremonii oficiale, organizată la Teatrul Naţional, în prezenţa împăratului Akihito, a soţiei sale, Michiko, şi a unor membri ai guvernului, aproximativ 1.200 de invitaţi au intonat imnul naţional, înainte de a se reculege, cu capul plecat, în memoria victimelor. „A trecut un an de la Marele Cutremur din est şi aduc un omagiu profund tuturor celor care şi-au pierdut viaţa. Aş dori să-mi exprim speranţa că Japonia va redeveni o ţară în care oamenii pot trăi cu un sentiment de siguranţă”, a declarat suveranul nipon. Premierul Yoshihiko Noda a promis, la rândul său, să facă tot posibilul pentru a reconstrui zonele devastate şi să transmită memoria acestei tragedii generaţiilor viitoare.

În paralel cu comemorările oficiale, câteva zeci de protestatari antinucleari s-au adunat în faţa sediului din Tokyo al companiei Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul centralei avariate de la Fukushima. „Opriţi toate reactoarele acum”, au scandat aceştia, care cer închiderea tuturor centralelor nucleare, ridicând pumnul în aer şi lovind tobe. „Cerem ca Tepco să înceteze să mai îngreuneze şi mai mult povara ce apasă asupra noastră”, a declarat unul dintre organizatori, Manabu Kurihara, care a adăugat: „Nu vom tolera ca întreprinderea să încerce să compenseze victimele cât mai puţin posibil”. Grupul Tepco, asistat financiar de statul nipon, ar urma să acorde compensaţii financiare la peste un milion şi jumătate de persoane, ale căror vieţi au fost devastate de accidentul de la Fukushima, chiar dacă, până în prezent, nu s-a înregistrat nici un deces din cauza radiaţiilor. Altă demonstraţie a avut loc în oraşul Koriyama, din apropierea centralei Fukushima. Din cauza cutremurului şi a tsunamiului, peste 340.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, fiind cazate uneori în condiţii extrem de precare.