Bibliotecarii doljeni, instruiţi în cadrul Programului „Biblionet”

0
834

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova va organiza, începând de luni, 14 martie, până pe data de 6 aprilie, cursuri de Bazele serviciilor noi de bibliotecă (BSNB) pentru bibliotecarii din bibliotecile publice doljene care au fost selectaţi în seria întâi a Programului Naţional „Biblionet”. Cursurile vor fi susţinute de cei doi traineri ai instituţiei, Dana Neagoe şi Vasilica Anghel, iar la ele vor participa reprezentanţi ai bibliotecilor din localităţile Filiaşi, Segarcea, Băileşti, Dăbuleni, Bechet, Gighera, Perişor, Gherceşti, Leu, Urzicuţa, Melineşti, Goicea, Giurgiţa, Bucovăţ, Maglavit, Călăraşi, Celaru, Braloştiţa, Cerăt şi Pleniţa. „Biblionet – lumea în biblioteca mea” este un program care le facilitează românilor accesul gratuit la informaţie, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de formare şi tehnologia furnizată, „Biblionet” ajută bibliotecile să asigure servicii în comunităţile locale.