Trecătoarele… iubiri!

0
150

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, cu bună, dacă nu, desăvârşită memorie, ne-a reamintit pe pagina sa de socializare, că exact acum 9 ani vizita şantierul stadionului de fotbal „Ion Oblemenco”, o arenă ultramodernă, cu toate dotările şi utilităţile necesare, şi îşi agrementează textul cu imagini foto de la acel moment calendaristic. Şi într-un text succint narează, poate cu emoţie, că „este cea mai mare realizare a sa ca primar pentru că a trebuit să efectueze nu puţine demersuri la Bucureşti, să convingă guvernul de atunci, că merităm acest stadion, în virtutea palmaresului ş.a.m.d.”. Vechiul stadion fusese inagurat la 29 octombrie 1967 cu ocazia unui meci internaţional Polonia – România (reprezentative B), găzduise memorabile partide internaţionale, despre care încă mai amintim, nu rareori. Înclin să îi dau dreptate primarului, cunoscând câte ceva din tainele nedivulgate ale unei investiţii mari de 47 mil. euro din fonduri CNI, de care şi-a legat numele. Scrie primarul Craiovei, pe pagina sa de Facebook, că „unii o încurajau”, în privinţa finalizării investiţiei, avansând optimist termenul de… 2027. Începută în 2015, lucrarea s-a terminat în 2017. Alţii, mai „serioşi” şi „mai bine documentaţi” spun şi acum că n-a avut nici un merit şi poate chiar cred asta. Povestea acestei investiţii este pe alocuri simpatică şi se spune, din surse demne de încredere, că la o vizită a lui Liviu Dragnea la Craiova, care avea o simpatie mărturisită pentru municipiul în care primise repartiţie, la încheierea studiilor universitare, şi pe deasupra avea tot interesul să menţină vigoarea organizaţiei PSD Dolj, că i s-a condiţionat totul de investiţia menţionată. Argumente de toate nuanţele existau. Şi nu mai trebuie reiterate. Lia Olguţa Vasilescu voia să-şi lege numele de un proiect mare, care să reverbereze în toată Oltenia şi de ce nu în ţară. Şi ceea ce a rezultat se vede. Lângă impunătoarea construcţie, cu design-ul său plăcut, s-a alăturat, pentru completarea infrastructurii în domeniul sportului, şi stadionul de atletism „Nicolae Mărăşescu”, construit tot pe mandatul actualului primar. 9 ani de la o vizită de rutină pe şantierul stadionului „Ion Oblemenco” nu e o cifră rotundă şi nu spune altceva decât că la acea dată se lucra în ritmuri alerte (de firma de construcţii CON-A din Sibiu, căreia i se încredinţase prin licitaţie spre execuţie lucrarea), potrivit graficelor, pentru împlinirea unui deziderat al suporterilor fotbalului din Bănie, acela de a avea un nou stadion la standarde europene. Când nu mergea pe şantier primarul era trimis viceprimarul Mihai Genoiu. Construcţia stadionului n-a rămas, ca o singură izbândă „izolată”, a primarului Craiovei, altminteri de o ambiţie şi de o dorinţă de autodepăşire, şi chiar curaj, de a înfrunta orice risc, de luat în seamă. Un eufemism ca să nu folosim alt termen. A face lucruri, despre care ai semnale că trebuie făcute, a dubla formularea normei, prin acţiunea normală şi normativă, iată marea reuşită, deloc banală, a primarului Craiovei. Care înţeleg, după multe semnale pe reţelele de socializare, că n-ar trebui salutat pentru lucrurile bune săvârşite, ci… înjurat, că e de bon-ton. Lia Olguţa Vasilescu n-a refuzat nici una din consecinţele faptelor şi declaraţiilor sale, n-a inventariat exigenţe abstracte, fiindcă le-a întruchipat. Rigoarea nu i-a fost lipsită nici de cordialitate, nici de fineţe analitică, nici de altceva. Imaginile foto sunt mărturie, din vremea în care speranţele sale păreau multora irealizabile, deşi profeţiile i s-au îndeplinit sfidând totul. Primarul Craiovei şi-a legat numele nu doar de stadionul „Ion Oblemenco”, cum spuneam, ci de destule alte împliniri rotunde, lăudabile, utile. Aidoma unor iubiri trecătoare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *