În perioada 12 februarie – 08 martie a.c., 13 studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea Jandarmi și Facultatea de Drept se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică.
Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, iar cei 13 studenţi urmează să fie coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori – jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică. Viitorii ofiţeri au fost repartizaţi la structurile de ordine publică, pază şi protecţie instituţională, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și juridic pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs şi pentru a cunoaşte şi a-şi însuşi cât mai bine aspectele legate de munca de jandarm urmând ca la sfârşitul perioadei, fiecare să fie evaluat asupra modului de desfăşurare a stagiului de practică. Prima zi a debutat cu un program de acomodare, ocazie cu care conducerea I.J.J. Dolj le-a prezentat tinerilor studenţi aspecte legate de specificul unităţii, atribuţiile, programul şi misiunile desfăşurate de jandarmii doljeni în zona de competenţă teritorială.