FC Barcelona confirmă sezonul sub aşteptări, remizând pe teren propriu, scor 3-3, cu penultima clasată, Granada, în etapa a 24-a din La Liga, iar oaspeţii au condus cu 3-2. Au marcat: Lamine Yamal (13 şi 80) şi Lewandowski (63), respectiv Sanchez (43), Pelistri (60) şi Miguel (66). Barcelona rămâne pe locul 3, cu 51 de puncte, la 10 puncte de liderul Real Madrid. Atletico Madrid a pierdut al doilea meci cu 1-0 în decurs de 4 zile, după eşecul de acasă, din semifinalele Cupei Spaniei, cu Bilbao, venind şi cel din campionat, afară, cu FC Sevilla. Golul a fost marcat de Romero, în minutul 15. Rayo Vallecano, cu Andrei Raţiu pe teren din minutul 87, a fost învinsă cu 2-1 de Real Mallorca, în deplasare, iar partida Getafe – Celta Vigo s-a încheiat 3-2. Ultimul meci al etapei, Almeria – Athletic Bilbao, are loc azi.