Doar Craiova nu s-a întărit în această iarnă

0
332

Pauza competiţională a fost presărată cu transferuri spectaculoase, singura echipă care nu a efectuat nicio achiziţie fiind Universitatea

După nici două luni de pauză, Liga I se reia pentru a-şi consuma mai întâi restul de trei etape rămas din sezonul regular, pentru ca mai apoi să înceapă lupta concretă pentru obiective, titlu şi cupele europene pentru formaţiile din play-off, respectiv evitarea retrogradării directe şi a barajului, pentru echipele din play-out. A fost cea mai scurtă vacanţă de iarnă din istoria primei ligi din România, această grabă datorându-se în primul rând sistemului cu play-off şi play-out, o premieră pentru România, dar şi necesităţii condensării campionatului pentru ca echipa naţională să-şi înceapă pregătirile pentru Euro 2016. Practic, „primul campionat”, aşa cum ar putea fi numit sezonul regular, se va încheia cam în perioada în care începea returul în sezoanele trecute, iar apoi va începe „al doilea campionat”. Vom avea fotbal la foc automat, fiindcă formaţiile din play-off vor avea la finalul stagiunii 36 de meciuri, iar cele din play-out nu mai puţin de 40 de meciuri. Teoretic, o echipă din play-out poate ajunge să dispute într-un sezon în jur de 50 de meciuri, dacă ajunge în fazele finale ale Cupei Ligii şi Cupei României.

Marica, Mutu, Gebhardt, Milevsky şi Ziani sunt noile vedete ale Ligii I

De departe, echipa care s-a întărit cel mai mult în iarna aceasta este Steaua, care a adus jucători cu CV impresionant pentru campionatul nostru, unii dintre ei vânduţi la un moment dat cu milioane de euro (Bourceanu, Pintilii, Tamaş), dacă nu chiar zeci de milioane de euro (Marica, Gebhardt). Pe lângă superstarurile transferate de Steaua, în Liga I au ajuns fotbalişti care au însemnat la un moment dat foarte mult pentru fotbalul internaţional. Adrian Mutu este, de departe, cel mai bun exemplu, iar trecerea „Briliantului” la Târgu Mureş se pare că a fost înlesnită şi de noul mariaj al acestuia. Pentru a prinde play-off-ul, ASA l-a „repatriat” pe fostul căpitan, Marius Constantin, care a jucat o jumătate de an la echipa lui Dan Petrescu, în China, iar Ţucudean a revenit şi el în Ardeal pentru a-şi relansa cariera. Astra şi-a pierdut vedeta şi căpitanul, Budescu, plecat în China să facă avere, mai mult decât să joace fotbal, dar a şi readus în ţară jucători care au avut evoluţii bune în Liga I, Takayuki şi Boudjemaa. Pandurii a făcut şi ea o repatriere de marcă, fostul mijlocaş al Oţelului şi Vasluiului, Liviu Antal, fiind adus din „Ţara Sfântă”. Viitorul a pierdut 3 jucători importanţi, Mitrea, Achim şi Aganovic, dar şi-a umplut rapid „golurile” şi, cel mai important, are, în sfârşit, portar de siguranţă, după aducerea veteranului brazilian Pecanha. La Dinamo, Rednic a făcut din nou o triere în masă, după ce a avut rezultate neaşteptat de bune în urma celei din vară, când a schimbat aproape un întreg lot de jucători.

În general, echipele care aveau chiar obiectiv şi nu doar speranţe de play-off, iar acum nu mai au şanse să ajungă în Top 6, au încercat să reducă pierderile prin despărţirea de jucătorii cu salarii mari, iar cazurile cele mai elocvente sunt Craiova, Chiajna şi Timişoara. Dintre acestea, doar Universitatea Craiova nu a adus niciun jucător, chiar dacă FRF a anunţat că interdicţia la transferuri nu vizează şi jucătorii liberi de contract. În schimb, echipa şi-a pierdut căpitanul, Bălgrădean, şi golgheterul din sezonul trecut, Thaer Bawab, care a marcat 3 goluri şi a oferit 4 assist-uri în acest sezon.

Au atras atenţia FC Voluntari şi Petrolul, echipele aflate pe locuri retrogradabile, care au efectuat campanii de achiziţii impresionante, chiar de nivelul formaţiilor din play-off. La Ploieşti a ajuns Ziani, algerianul cumpărat cândva de Marseille cu 11 milioane de euro şi de Wolfsburg cu 10 milioane. Voluntariul a adus şi ea jucători cu nume, dar cel mai important transfer este considerat cel al noului preşedinte, Mitică Dragomir, fostul şef al LPF. Un transfer-şoc în Liga I este cel al ucraineanului Artem Milevsky la Chiajna. Cel alintat acum un deceniu „noul Şevcenko” a ajuns la 30 de ani şi a strâns 50 de meciuuri şi 8 goluri pentru naţionala ţării sale, dar nu s-a consacrat nici de departe pe măsura talentului.

Universitatea Craiova

Au venit:

Au plecat: Bawab (Steaua), Bălgrădean, Curelea, Ferfelea (scoşi din lot).

Echipa de bază: Straton – S. Achim, Iliev, Acka, Vătăjelu – Madson, Mateiu, Zlatinski – Ivan, Bancu, Nuno Rocha. Antrenor: Daniel Mogoşanu (nou)

Astra Giurgiu

Au venit: Scarlatache (Lankaran), Takayuki (Osmanlispor), Boudjemaa (Slavia Praga).

Au plecat: Budescu (Dalian), Tembo, Ninos (reziliere de contracte).

Echipa de bază: S. Lung jr. – Enache, Găman, Geraldo, Junior Morais – Boudjemaa, Boldrin, Teixeira, de Amorim –  D. Niculae, Alibec. Antrenor: Marius Şumudică.

Viitorul Constanţa

Au venit: Pecanha, V. Rusu (ambii Petrolul), De Lucas (Beitar Ierusalim), Goulun (Omonia Nicosia), Perju (FC Braşov).

Au plecat: V. Achim, Ţâru, Mitache (toţi la FC Voluntari), Mitrea (Ascoli), Gavra, Albuţ (ambii Gaz Metan), Aganovic (AEL Limassol), Râmniceanu (Dinamo), Vână (Călăraşi), Mişelăricu (Petrolul), Cr. Munteanu, Ciupe (reziliere de contract).

Echipa de bază: Pecanha – Benzar, Hodorogea, Boli, Cr. Ganea – I. Filip, De Lucas – Nicoliţă, Cernat, Chiţu – Fl. Tănase.  Antrenor: Gheorghe Hagi.

Dinamo Bucureşti

Au venit: Bartalsstovu (Levanger), Kortzorg, Hanca (ambii de la ASA), Batin (FC Botoşani), Ekeng (Cordoba), Olteanu (FC Braşov), V. Lazăr (Chiajna), Râmniceanu (Viitorul), Muţiu (Tărlungeni).

Au plecat: C. Matei (Atromitos), I. Popescu, Gavrilă (ambii Petrolul), Fai (Standard), van Haaren (Sanliufaspor), Feussi (Chiajna), Abraham, Ghomsi, Shalaj, Vojnovic (reziliere de contract).

Echipa de bază: Cerniauskas – Hanca, Marc, Nedelcearu, S. Filip – Rotariu, Anton, Ekeng, Palic – Gnohere, Essombe. Antrenor: Mircea Rednic.

FCSB

Au venit: Marica (Konyaspor), Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Tamaş (Cardiff City), Bourceanu (Trabzon), Gebhardt (Nurnberg), Pârvulescu (FC Voluntari), Bawab (Universitatea Craiova), Momcilovic (Pandurii).

Au plecat: Tudorie, Enceanu, Ştefănescu (toţi la FC Voluntari), Guilherme (Bari), Ţucudean (ASA), Tahar (Boavista), Tade, Alcenat (contracte reziliate).

Echipa de bază: Niţă –  Papp, Varela, Tamaş, Momcilovic – Pintilii – Ad. Popa, Gebhardt, Stanciu, Chipciu – Marica. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Pandurii Târgu Jiu

Au venit: Antal (Hapoel Tel Aviv), Ropotan (Petrolul), Răuţă (CS Mioveni), Acsinte (FC Botoşani).

Au plecat: Momcilovic (Steaua), Khalouta (Den Bosch), Filipetto (reziliere de contract).

Echipa de bază: Mingote – Unguruşan, Săpunaru, Erico, Acsinte – Nistor, Ropotan – Antal, Răduţ, Nicoară – Hora. Antrenor: Edward Iordănescu.

ASA Târgu Mureş

Au venit: Mutu (Pune City), Muth (Gaz Metan), Ciolacu (Slask Wroclaw), Ţucudean (Steaua), M. Constantin (Jiangsu), L. Buş (Călăraşi), G. Matei (Academia Clinceni),

Au plecat: Axente (Maccabi Netanya), Kortzorg, Hanca (ambii Dinamo), Bejan (MKS Cracovia), Golanski (Gornik Zabrze), Manolov, Luis Pedro (reziliere de contract).

Echipa de bază: Stăncioiu – Velayos, M. Constantin, Ivan Gonzales, Brandan – G. Mureşan, N’Doye, Voiculeţ – Jazvic, Mutu, Ţucudean. Antrenor: Petre Grigoraş (nou).

CSMS Iaşi

Au venit: Andrei Cristea (Martina Franca), Llulaku (Gaz Metan), Căinari (Bucovina Pojorâta), Saric (Zadar).

Au plecat: Grigorie, Dantas, L. Ganea (reziliere de contract).

Echipa de bază: Grahovac – I. Voicu, Frăsinescu, Ciucă, Ţigănaşu – Bole, Creţu, Llulaku – Onduku, Golubovic, An. Cristea. Antrenor: Nicolo Napoli.

FC Botoşani

Au venit: Matulevicius (Tobol), Muşat, V. Bujor (ambii Academica Clinceni), Carralero (Ebro), Casado (Spartak Trnava), Tomozei (Rm. Vâlcea), Al. Ichim (Ceahlăul).

Au plecat: Acsinte (Pandurii), Batin (Dinamo), Danci (Gaz Metan), Browne, Costin, Cordoş, Neziri, Brata (reziliere de contracte).

Echipa de bază: P. Iliev – Dimitrov, Ngadeu, Miron, Popovici – Cucu, Vaşvari – Martinus, Cabrera, Hadnagy – Matulevicius. Antrenor: Cristian Pustai.

CFR Cluj

A venit: Juan Carlos (Tenerife).

A plecat: N. Roşu (Chiajna).

Echipa de bază: Mincă – Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Jakolis, Gomelt, Petrucci – Păun, Beleck, C. Lopez. Antrenor: Tony Conceicao.

ACS Poli Timişoara

Au venit: Rajcomar (Maastricht), Manu Torres (Jumilla), Jugovic (Celje), Ignea (Baia Mare), A. Suares (Tenerife), Strauss (Kiryat Shmona), Everon Pisas (Dordrecht).

Au plecat: Luchin (Levski), Neagu (Gaz Metan), Rufino (Segovia), Sarmov (Beroe), Pap, M. Croitoru, Curtean, Kirchstein, Poparadu, Popovici (reziliere de contracte).

Echipa de bază: Strauss – Belu, Scutaru, Melinte, Dan Popescu – Zicu, Llorente, Suares – Goga, Elek, Javi Hernandez. Antrenor: Florin Marin.

Concordia Chiajna

Au venit: Feussi (Dinamo), N. Roşu (CFR Cluj), Obodo (Skoda Xanthi), Niasse (Mordovia Saransk), Milevsky (RNK Split), Zerbo (Feralpisalo).

Au plecat: C. Ţâră (Rapid), S. Pană (FC Braşov), Sârghi (Ermis), Vagner, Grădinaru, D. Lung, Bruno Madeira, M. Constantinescu (scoşi din lot), Dina (AEL Limassol), V. Lazăr (Dinamo).

Echipa de bază: Matache – Feussi, Niasse, Tincu, Bărboianu – Serediuc, Obodo, Giurgiu, N. Roşu, Purece – Pena. Antrenor: Adrian Falub.

FC Voluntari

Au venit: Monakana (Brighton), Filipov (Beroe Stara Zagora), Bornescu (liber), Calancea (Ceahlăul), Shamsin (Al Egtmaaey), Ştefănescu, Tudorie, Enceanu (toţi de la Steaua), B. Mitache, B. Ţâru, V. Achim (toţi de la Viitorul), Moke (Rapid).

Au plecat: M. Costea (Ittihad Kalba), Pârvulescu (Steaua), Goossens, Novakovic, Cârstocea, Lytovka, Tchoutou, Al. Ioniţă, Călinţaru (contracte reziliate), Fl. Maxim (retras).

Echipa de bază: Balauru – L. Rus, Ţâru, Maftei, Briceag – H. Kone, Moke, V. Achim, Enceanu – Tudorie, Ad. Bălan. Antrenor: Ionel Ganea (nou).

Petrolul Ploieşti

Au venit: Paolucci (Latina Calcio), Inez (Botev Plovdiv), Mişelăricu (Viitorul), Begeorgi, Lesoimie (ambii Ajaccio), Guerriero (Laval), Pacar (Servette Geneva), Prestia (Parma), I. Popescu (Dinamo), Gavrilă (Petrolul), Ziani (Fujairah), Astafei (Adanaspor), Stana (Ceahlăul), Marcos (Nea Salamina).

Au plecat: Pecanha, Vl. Rusu (ambii Viitorul), Ropotan (Pandurii), Tudose, Lemnaru, Genev, Faug Porret, Milinceanu, Farina, Tamuz, Nepomuceno (contracte reziliate), Moussa (Tromso), Velasco (Fuenlabrada).

Echipa de bază: Cobrea – Peteleu, Benga, Prestia, Pulhac – Astafei, Ziani, Marinescu, Zoubir – Pacar, Paolucci. Antrenor: Constantin Schumacher (nou).