Volumul „Marin Preda în arhivele Securității”, în curând la Editura FNSA

0
424

Volumul „Marin Preda în arhivele Securității”, care prezintă dosarul de securitate al marelui scriitor, va apărea în curând la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA). Criticul Eugen Simion, președintele FNSA, a precizat, ieri, pentru Agerpres, că amplul volum reunește circa 500 de pagini de documente care atestă faptul că părintele „Moromeților” era urmărit zi și noapte, inclusiv în camera conjugală.

„Să vezi ce-i acolo, de-nebunești. (…) Și în dormitor, dragă. Luni întregi, ani întregi îl urmăreau tot ce face, ce vorbește cu nevastă-sa. Omul ăsta a fost urmărit toată viața lui. Noi nici n-am știut. Se temeau de el și îl înregistrau zi și noapte”, a spus Simion. Criticul a admis că printre numele care l-ar fi turnat pe autorul „Vieții ca o pradă” la Securitate s-ar număra Mircea Ciobanu și Ion Caraion.

„Domn’le, toți au turnat de acolo de la editură (n.r. – Editura „Cartea Românească”, pe care Marin Preda a condus-o în perioada 1970-1980). (…) Sunt câțiva pe care eu i-am ghicit: Mircea Ciobanu, de pildă, sau Caraion. E o listă întreagă. Sunt 20 de nume”, a mai spus Eugen Simon, menționând că realizatorul volumului nu a dorit să dea lista de nume a celor care l-ar fi turnat pe „monșer”. Lucrarea este realizată de Ioana Diaconescu, având o prefață semnată de Eugen Simion. (Agerpres)