A intrat cu BMW-ul în stâlp

0
591

Un craiovean în vârstă de 26 de ani a fost rănit după ce a intrat cu BMW-ul pe care îl conducea într-un stâlp din beton al rețelei de iluminat public stradal, la intersecția bulevardului Dacia cu „Tineretului”.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02.00. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, din cercetările polițiștilor de la Rutieră s-a stabilit că Adrian Mitrache, de 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism marca BMW, pe bulevardul Dacia, ajuns la intersecţia cu bulevardul Tineretului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind alunecos, şi a părăsit partea carosabilă spre dreapta unde a lovit un stâlp de iluminat public. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în vederea acordării de îngrijiri medicale. „Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele producerii evenimentului”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Șofer băut și fără permis urmărit de polițiști

Un alt craiovean s-a ales cu dosar penal ieri dimineață, după ce, băut și fără permis, a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de la Rutieră, aceștia fiind nevoiți să-l urmărească cu mașina și pe jos pentru a pune mâna pe el.

Incidentul s-a petrecut tot pe bulevardul Dacia, ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30. Un echipaj al Biroului Rutier Craiova care se afla în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe bulevardul Dacia a făcut semnal de oprire unui autoturism Volskwagen Jetta care circula către cartierul Craioviţa Nouă. Șoferul a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii, ba chiar a călcat și mai tare pedala de accelerație, polițiștii pornind în urmărirea lui. Șoferul şi-a abondat maşina în zona staţiei PECO Consul şi a fugit pe jos, printre blocuri, încercând să-și piardă urma. Numai că oamenii legii au reușit să-l prindă, l-au încătușat și l-au dus la sediul biroului Rutier Craiova, unde l-au identificat, stabilind că este vorba despre Ionuţ Marius  Pîrvulescu, de 33 de ani, din Craiova. În urma verificărilor în baza de date poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi în plus se află sub influenţa băuturilor alcoolice, la testarea cu etilotestul rezultând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Persoana în cauză a fost dusă la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice”, a mai precizat subcomisar Alin Apostol.