În 2023, 110.000 de persoane au vizitat muzeele aflate în subordinea Consiliului Judeţean Dolj

0
218

 Programul “Eu la MuzEu”, derulat de  Consiliul Judeţean Dolj, s-a dovedit cât se poate de prolific. Astfel, 110.000 persoane au vizitat, anul trecut, muzeele din subordinea Consiliului Județean Dolj, fiind cel mai mare număr de vizitatori.

Cei mai mulţi,  62.257, au fost înregistraţi la Muzeul Olteniei, care reușește astfel să depășească pentru prima dată pragul de 60.000 de persoane ce au călcat pragul celor trei secții muzeale. Dintre aceștia, peste 3.500 de persoane au vizitat culele oltenești de la Cernătești și Brabova, inaugurate în luna septembrie a anului trecut. La  Muzeul de Artă, numărul de vizitatori s-a dublat în 2023, față de 2022, depășind 45.000 de persoane care au admirat cea mai mare colecție de opere Brâncuși, din România sau care au vizitat expozițiile multimedia din galeria Centrului „Constantin Brâncuși”. Datorită Târgului de Crăciun, au fost perioade în care s-a depășit numărul de 1.500 de vizitatori pe zi. De asemenea, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cel mai recent muzeu din subordinea Consiliului Județean Dolj, a atras și el câteva mii de vizitatori, chiar dacă a fost inaugurat în toamna anului trecut. „Pregătim pentru 2024 inaugurarea unui nou punct muzeal, casa memorială a actorului Amza Pellea, și continuăm să susținem fenomenul cultural prin campanii și evenimente finanțate de Consiliul Județean Dolj”, a precizat  preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.