CFR: Nu sunt linii închise

0
428

Potrivit ultimului comunicat emis de CFR Călători “hyperion_winter_1la această oră nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, circulaţia fiind adaptată condiţiilor meteo nefavorabile.

Pe magistrala Bucureşti – Constanţa trenurile circulă ÎN CONTINUARE remorcate cu locomotive Diesel, din cauza pericolului formării sulurilor de zăpada.

În cursul acestei zile sunt programate să asigure legătura Bucureşti – Constanţa şi retur următoarele trenuri:

>>spre CONSTANŢA
R 13073, Bucureşti Obor (plecare 07.40)
IR 1583, Bucureşti Nord (plecare 09.32)
IR 12895, Bucureşti Nord (plecare 15.00)
R 13071, Bucureşti Obor (plecare 17.00)
IR 1635, Bucureşti Nord (plecare 20.20)

>>de la CONSTANŢA
IR 1636, Constanţa (plecare 05.30)
R 8002, Constanţa (plecare 05.54)
IR 1584, Constanţa (plecare 14.00)
R 8004, Constanţa (plecare 14.41)
IR 12896, Constanţa (plecare 19.00)

În funcţie de evoluţia vremii, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistrale, între marile oraşe, astfel încât să nu existe zone izolate.
Menţionăm că circulaţia trenurilor va fi adaptată condiţiilor meteo extreme şi pe parcursul zilei de JOI. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare pe raza Regionalelor Bucureşti, Galaţi, Constanţa.

Aşa cum s-a întâmplat zilele anterioare şi astăzi ne vom organiza unde va fi necesar astfel încât pasagerii să primească ceai cald, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.
PRIORITATEA noastra este aceea de a asigura oamenilor un transport fara riscuri şi de a realiza legături între marile oraşe, pe magistrale.

Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri.

 

RESTITUIRE contravaloare bilete, renunţare la călătorie:
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”.