Poetul Julien Caragea lansează volumul „Poveste de adormit maturii”

0
357

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” va marca Ziua Culturii Naţionale vineri, 15 ianuarie, prin lansarea cărţii „Poveste de adormit maturii” (Ed. „Diacritic”, Timişoara, 2016), cel de-al treilea volum de poeme semnat de Julien Caragea. Cartea va fi prezentată de Nicolae Coande şi Horia Dulvac, iar la eveniment va participa, alături de autor, editorul şi poetul Adrian Bodnaru. Lansarea va avea loc în spaţiul „Ia te uită!” al teatrului, de la ora 17.00. Julien Caragea / Iulian Caragea (n. 1958) este absolvent al Facultăţii de Filologie din Craiova – Secţia română-franceză, în 1984. Actualmente este profesor de Limba franceză în comuna doljeană Piscu Vechi. A publicat volumele de versuri „Aria clopotarului nebun” (Ed. „Genessa”, Craiova, 2002) şi „Biciclistul sălbatic”  (Ed. „TracusArte”, Bucureşti, 2012). Colaborează la revistele „Ramuri”, „Viaţa Românească”, „Mozaic”, „Argeş”, „Acolada”, „România literară”, „Confesiuni”, „Familia”, „Paradigma” etc.