Concerte, spectacol folcloric, concurs de recitări, o expoziţie de carte şi lecturi la lumina lampioanelor
Un concert extraordinar susţinut de Corala Academică şi Corul de copii ale Filarmonicii „Oltenia”, un spectacol al soliştilor, Orchestrei şi Corului Teatrului Liric „Elena Teodorini” şi altul de cântece şi dansuri populare al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” vor fi dedicate celei de-a III-a ediţii a Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie, în care, anul acesta, este marcată împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. De asemenea, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” se va deschide o expoziţie cu volume de poezie, proză şi publicistică eminesciană. Tot aici va avea loc un recital al actorilor Teatrului „Colibri”, va fi difuzat filmul „Un bulgăre de humă”, iar seara vor fi înălţate la cer lampioane albe. Totodată, elevii şi studenţii craioveni sunt invitaţi să se înscrie la un concurs de recitări prin care este omagiat poetul nostru naţional, ce se va desfăşura, marţi după-amiază, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale prin Legea nr. 238/2010.
Filarmonica „Oltenia”: concert coral, cu lucrări din repertoriul românesc
Creaţii pe versuri de Mihai Eminescu („Sara pe deal”, de Vasile Popovici; „Lacul”, de Sabin Pautza; „Somnoroase păsărele” şi „Serenada”, de Tudor Flondor; „Revedere”, de Dumitru Georgescu-Kiriac; „Floare albastră”, de Vasile Spătărelu ş.a.), dar şi lucrări precum „Trei valsuri pe versuri de Mihai Eminescu”, de Vasile Timiş; „Preludiu în stil vechi”, „Nocturna” şi „Balada”, de George Enescu; Doina Stăncuţei din „La seceriş” şi Cântec haiducesc din „La şezătoare”, de Tiberiu Brediceanu; „Patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu”, de Paul Constantinescu ş.a. vor putea fi ascultate, marţi seara, la Filarmonica „Oltenia”. Concertul va fi susţinut de Corala Academică şi Corul de copii ale instituţiei, conduse de dirijorul Manuela Enache, solişti fiind Octavian Gorun (vioară), Corina Stănescu (pian), Pataki Rozalia (harpă), Bogdan Uţă (clarinet), Mirela Duţă (soprană) şi Mircea Tudora (bariton). Concertul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 10 lei, cu reducere la jumătate pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Teatrul Liric „Elena Teodorini”: arii şi coruri celebre, dar şi spectacol folcloric al Ansamblului „Maria Tănase”
Dedicat Zilei Culturii Naţionale de Teatrul Liric „Elena Teodorini” este un spectacol care va avea loc marţi seara, în prima parte urmând a evolua artiştii instituţiei, iar în cea de-a doua – cei ai Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.
Astfel, la ora 19.00 vor urca pe scenă Corul şi Orchestra teatrului, sub conducerea muzicală a maestrului Alexandru Iosub, ca şi unii dintre cei mai apreciaţi solişti: sopranele Diana Ţugui, Magda Gruia şi Georgeta Grigore, tenorul Stelian Negoescu şi baritonul Ioan Cherata. Programul va cuprinde lieduri, arii şi coruri celebre din repertoriul românesc (compozitorii E. Caudella, G. Dendrino, V. Munteanu, D. Capoianu, C. Ungureanu ş.a.). Regia artistică este realizată de Arabela Tănase, iar scenografia – de Răsvan Drăgănescu.
Partea a doua, care se va desfăşura cu începere de la ora 20.00, va fi dedicată folclorului şi va fi prezentată de îndrăgiţi solişti ai Ansamblului „Maria Tănase”: Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Filuţa Bogdan, Marcu Nicolici, Marius Măgureanu, Manuela Motocu şi Aneta Şişu. Li se va alătura formaţia de dansuri, coregrafia fiind realizată de maestrul Ionel Garoafă. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra condusă de maestrul Nicu Creţu. Intrarea la spectacol va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”: expoziţie de carte şi recital al actorilor Teatrului „Colibri”
Ziua Culturii Naţionale este marcată şi de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin organizarea unei expoziţii dedicate poetului Mihai Eminescu, la împlinirea a 163 de ani de la naştere. Numeroase lucrări ale acestuia vor fi expuse la Secţia „Adrian Păunescu”, dar şi în Salonul Expoziţional al instituţiei, unde, pe toată durata zilei de 15 ianuarie, va rula prezentarea Power Point „Mihai Eminescu: viaţa şi opera”. Evenimentul va fi marcat şi prin susţinerea unui recital de către actorii Teatrului „Colibri”, ca şi prin difuzarea filmului „Un bulgăre de humă”, producţie a anului 1989, la Secţia Audio-video. La manifestări şi-au anunţat participarea elevi din clasele a V-a şi a VI-a de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” din Craiova, însoţiţi de prof. Alina Vancica (ora 10.30) şi elevi din clasa a IX-a H de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, însoţiţi de prof. Carmen Făgeţeanu (ora 12.30).
De asemenea, Biblioteca „Aman” se alătură proiectului „Lecturi aprinse”, iniţiat de Biblioteca Judeţeană Timiş, care îşi propune desfăşurarea unor manifestări culturale folosind diverse surse inedite de lumină. Astfel, marţi, 15 ianuarie, începând cu ora 19.00, în Sala „Nicolae Romanescu” se vor recita versuri din opera poetului Mihai Eminescu, dar şi din creaţia invitaţilor Mihai Ene şi Cătălin Ghiţă. „Evenimentul se va desfăşura într-un mod cu totul deosebit şi inedit, la lumina unor lampioane decorative cu diverse forme, de stea, soare şi porumbei. La final, cei prezenţi vor putea admira ridicarea la cer a unor lampioane zburătoare albe”, au precizat reprezentanţii instituţiei.
Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: „Eminescu printre tineri” – concurs de recitări pentru elevi şi studenţi
Asociaţia Judeţeană de Tineret „Celest” şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu trupa „Effect” şi Liceul de Artă „Marin Sorescu” organizează, pentru toţi tinerii elevi sau studenţi craioveni, un concurs de recitări dedicat poetului nostru naţional, intutulat „Eminescu pentru tineri”.
Concursul se va desfăşura marţi, 15 ianuarie, începând cu ora 15.00, la Casa de Cultură, din strada „Traian Demetrescu” nr. 31. Nu se percepe nici un fel de taxă de înscriere, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome. Participanţii vor trebui să recite o poezie de Mihai Eminescu ori să prezinte un monolog sau un text dramatic de maximum o pagină din proza/dramaturgia eminesciană. Juriul va fi format din prof. Angela Cristea, Georgiana Balaban şi Ionuţ Duşcă, ei fiind şi coordonatorii acestui eveniment.
Atmosfera va fi întreţinută de trupa de teatru şi film „Effect” – trupă independentă, de amatori, înfiinţată în anul 2010, ca proiect al Asociaţiei „Celest”. Membrii acesteia, îndeosebi liceeni, vor face o introducere în lirica de dragoste eminesciană, vor oferi recitaluri muzicale ale unor tineri artişti (solo sau acompaniaţi la chitară), vor improviza pe versuri de Mihai Eminescu şi vor prezenta fragmente din corespondenţa poetului cu Veronica Micle.