Un guvern de dreapta, după alegerile parlamentare, a fost ţinta enunţată cu emfază şi repetat, încă din timpul campaniei electorale, dar şi înaintea acesteia, de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a avea „Guvernul său” şi „Parlamentul său”. Alegerile parlamentare au fost pariul său. Finalmente pierdut. Reuşise, încă de anul trecut, prin ceea ce s-a orchestrat în Parlament, la moţiunea de cenzură împotriva guvernului Viorica Dăncilă, cu Victor Ponta de la Pro România, o adunătură de traseişti, pe post de „berbece”, să instaleze un guvern liberal, fragil, cu mulţi miniştri sub orice critică. O lovitură parlamentară, i-a spus Alina Mungiu Pippidi, la vremea respectivă. N-au ieşit lucrurile, cum anunţau sondajele, la momentul anunţării organizării alegerilor, în luna decembrie, în pofida pandemiei care făcea ravagii, şi mai mult PNL a venit pe locul doi, marea surpriză constituind-o „asfixsierea” Pro România şi PMP, dar şi eclozarea pe scena politică a unei noi formaţiuni denumită AUR. Participarea la vot a fost slabă (33,24%) şi statisticile atestă că nu există precedent. Cauza: pandemia şi dezamăgirile politice la un loc. De ce să îţi rişti viaţa să mergi la vot pentru unii care falsifică numărul de infecţii, reducând numărul de teste sau dând afară medici profesionişti, aflaţi în posturi de conducere pentru a fi numiţi alţii din propria clientelă. Să mergi la alegeri când însuşi preşedintele Klaus Iohannis a spus că indiferent ce votezi tot aia va face, adică va numi camarila sa, fiindcă partid e prea mult spus, să construiască guvernul, era un nonsens. Or ţara în care preşedintele desemnează să formeze guvernul pe cine crede domnia sa de cuvinţă, şi nu de la partidul care a obţinut cele mai multe mandate, nu este una conectată la vocaţia democraţiei. PSD nu este un partid extremist, e la fel ca PNL, au şi fost, împreună, la un moment dat, într-o coaliţie, şi nu există nicio justificare morală şi constituţională pentru a nu-i atribui mandatul de a forma viitoarea majoritate parlamentară. PSD încă reprezintă pe cineva, cu dexteritate şi credibilitate în mesaje şi reprezintă procentul covârşitor din cei care au participat la alegeri. Nu va reuşi, şi şansele ar fi reduse, atunci foarte bine. Acest drept va reveni PNL, plasat pe locul doi. Or noi avem deja cunoştinţă că se lucrează la armonizarea intereselor „de dreapta”, compuse din PNL, USR-Plus şi UDMR, o coaliţie anti-constituţională care a pierdut alegerile, cu Florin Câţu –ministrul Finanţelor- ca opţiune a liberalilor pentru a primi mandatul de la preşedintele Klaus Iohannis. USR-Plus deja „mârăie”. Dacă PSD nu a câştigat alegerile la scor, cum a făcut-o în 2016, ceea ce este adevărat, în schimb PNL le-a pierdut la scor. Şi nu doar PNL, ci şi Klaus Iohannis care nu ştia probabil că mai binele e duşmanul binelui. Aşadar, perdanţii vor prelua guvernarea, încurajaţi şi de… PPE, care evident salută –cum este şi firesc- orice guvern de dreapta, rezultat din alegeri democratice, la nivelul Uniunii Europene. Deloc paradoxal, alegerile parlamentare n-au fost între stânga şi dreapta, ci între a duce ţara în sus sau în jos. Erodat, PNL respiră greu şi coaliţia din care mai fac parte USR-Plus şi UDMR, minată aprioric, de multe angoase nu se va coagula pe motivul idiosincraziilor reciproce care subzistă, de mai multă vreme. Ea nu este altceva decât o copie palidă a Convenţiei Democratice, ajunsă la putere în urma alegerilor parlamentare din 1996, cu actori politici mult mai expresivi şi mai credibili. S-a dărmat, precum funicularul din „Zorba grecul”. La fel se va întâmpla şi de această dată, când predispoziţia la compromis este la cote minime. Nu înaintea negocierilor „la sânge”, care se prefigurează pentru adjudecarea portofoliilor de referinţă, nu înaintea unor răbufniri în spaţiul public. Procentele arată că PNL, USR-Plus şi UDMR adună împreună sub 50%, chiar după redistribuire şi susţinerea unor parlamentari din partea minorităţilor este vitală. O astfel de coaliţie anunţă din start ruperea ei, cât de curând, în vremuri deloc senine. Nu numai la noi, ci în întreaga Europă.
