Din ceea ce a preluat presa noarstă din „Politico” s-ar putea reţine doar că pentru a renunţa la veto-ul cu care ameninţaseră aprobarea cadrului financiar multianual (2021-2027) şi a planului de relansare de 1800 miliarde euro, Ungaria şi Polonia au primit drept concesie, din partea Comisiei Europene, doar atât: orice eventuală sancţiune prin mecanismul condiţionalităţii, atât de clamat de Dacian Cioloş, liderul Renew, care leagă fondurile UE de respectarea statului de drept, va trebui să aştepte o decizie finală a Curţii Europene de Justiţie (CJUE). În realitate cele două ţări, prin liderii lor, şi-au jucat cu demnitate cărţile până la capăt. Şi succesul lor este unul deplin democratic. Respectarea statului de drept –o noţiune destul de abstractă şi interpretabilă- va căpăta o definiţie clară. Celor doi lideri, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki trebuie să le mulţumească şi alte ţări europene, cu lideri… tăcuţi. Chiar dacă n-au obţinut tot ceea ce revendicaseră iniţial. Fronda Poloniei şi Ungariei, care risca să blocheze planul de relansare, dar şi cadrul financiar multianual, a fost domolită printr-o formulă de compromis propusă de preşedinţia germană, mai exact Angela Merkel, care a admis finalmente multe din argumentele puse pe masă de Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki. Fiindcă nu poţi penaliza nişte state membre ale UE –contribuabile- doar pentru faptul că au alte politici în domeniul migraţiei ilegale, discriminării pozitive a unor minorităţi (inclusiv LGBT), identităţii de gen, înscrierea definiţiei familiei tradiţionale în Constituţie, reforme în domeniul justiţiei sau solicită transparentizarea unor influente ONG-uri cu finanţare neclară. „Deal”, a scris Charles Michel pe Twitter, salutând acordul găsit de şefii de stat şi de guvern reuniţi la Bruxelles, în summit-ul Consiliului European. Obstrucţia Varşoviei şi Budapestei nu este simbolul unei fracturi, între cele două Europe, ci expresia forţării Bruxelles-ului de a respecta tratatele, suveranitatea, identitatea naţională şi drepturile statelor membre. Comisia Europeană va fi obligată să precizeze dacă informaţiile care stau la baza procedurii de suspendare, provin de la o terţă parte, mai precis ONG-uri, legate ombilical de fundaţiile lui George Soros, sau chiar fonduri europene. Poţi fi european convins dar şi critic, cu argumente pertinente, solide, atunci când e cazul. Ultimul summit european, sub preşedinţia germană a UE –joi şi vineri- a ilustrat, dacă mai era nevoie, anvergura cancelarului Angela Merkel, unicul lider autentic al Europei, care timp de şase luni a surmontat cu tact doate dificultăţile posibile: imposibilitatea organizării de întâlniri din cauza Covid-19, veto-ul iminent al Poloniei şi Ungariei la planul de relansare, agresivitatea iraţională a lui Erdogan în Mediterană şi Nagorno-Karabakh, dar şi alte chestiuni legate de spaţiul Schengen. „Europa avansează unită şi purtătoare a valorilor sale”, a menţionat Emmanuel Macron pe reţeaua de socializare. Cu toate acestea, marele nemulţumit rămâne… Geroge Soros, care a scris că „Merkel a capitulat în faţa ameninţării ungare şi poloneză” prin faptul că s-a acceptat rescrierea reglementărilor aprobate de instituţii ale Uniunii Europene la 5 noiembrie a.c. condiţionând accesarea de fonduri europene de respectarea statului de drept, şi prorogând cu doi ani a condiţiilor stabilite. În opinia lui George Soros, Consilul European şi-ar fi excedat autoritatea, limitând competenţele Comisiei Europene. Or, este cunoscută „relaţia arominioasă” dintre Viktor Orban şi… George Soros. Preşedintele Klaus Iohannis, probabil în aşteptarea unor elogii, a scris pe Twitter: „Acord important astăzi prin deblocarea viitorului buget al UE şi a planului de relansare economică. România este pregătită să folosească aceste fonduri pentru reforme şi investiţii în sectoarele cheie, în beneficiul tuturor românilor”. Varşovia şi Budapesta au jucat „tare”, au oferit argumente pertinente, dar s-au arătat receptive şi la formulele de compromis, despre care se va mai vorbi.
