Social-democraţii au probleme reale şi vizibile, nu migrene, după pierderea alegerilor prezidenţiale, de care oricum, după cum s-au mobilizat, nu-şi legau mari speranţe. Le-au pierdut la un scor descumpănitor, care a dat, cum era şi firesc, încredere adversarilor politici, şi, după toate aparenţele, starea de bulversare instalată rămâne la cote ridicate. Se resimte o dezordine… organizată. Tenorii pardidului, de mai ieri, par inhibaţi, iar conducerea provizorie instalată, cu Marcel Ciolacu lider, a adoptat o strategie neclară. E drept, provizorie. Inofensivele postări pe paginile de socializare lasă impresia că asistăm, în Parlament, la o confruntare bizară, între un „elefant”, în convalescenţă, după ce a fost grav rănit, şi alte „vieţuitoare”, temătoare până nu demult, extrem de agresive. Înainte de toate, social-democraţii ar trebui să ştie cu exactitate pe ce efective concrete de deputaţi şi senatori mai contează, în urma „dezertărilor”, fiindcă şi la moţiunea simplă de la Senat, împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu, din cei 69 de senatori, au lipsit… 10, „plecaţi în delegaţie”, cum ne-a spus senatorul Radu Preda, liderul de grup. Finalmente, moţiunea a fost adoptată cu 59 voturi „pentru”, la 57 „contra”. În acelaşi timp, social-democraţii trebuie să-şi facă auzită vocea la provocările liberalilor privind intenţiile de asumare a răspunderii pe o serie de legi pe care nu doresc să le mai treacă prin Parlament, riscând premeditat „moţiunea de cenzură”, pentru a se ajunge astfel la alegeri anticipate, într-un moment în care se consideră pe val. Teza lor cultivată cu tact, este următoarea: „a nu fi liberal înseamnă a nu fi democrat, a fi anti-european sau chiar pro-rus”. Aşa e când nu şti „carte”. Lăsând restul amintirilor „de după eliberare” din ’68, şi nu mai amintim momentul, românii sunt desăvâşiţi… pro-ruşi. Oservăm însă că „alţii” şi ne referim la Emmanuel Macron nu au nicio reticenţă. Cum orice etichetă defăimătoare, repetată cu asiduitate, ajunge să fie finalmente luată în consideraţie, mulţi pot să creadă şi această bazaconie. Oricum, strategia de a nu replica la atacurile devălmăşie ale liberalilor privind „greaua moştenire” este perdantă. Fiindcă, se încearcă a se acredita ideea că toată „producţia” de legi, din Parlament, a fost una greşită. Chiar dacă a rezultat în urma unor dezbateri. La câte erori comit, aproape cotidian, liberalii, teama de a nu rămâne mult la guvernare îi înspăimântă. Cu susţinerea „confecţionată”, adică resistematizată, pe care o au în Parlament ştiu bine că îşi corodează zestrea de procente cu care se consideră creditaţi. N-au fost niciodată aleşi în delir, şi dacă-şi fac iluzii că lucrurile s-au schimbat, aşa cum îşi doresc, se înşală. Social-democraţii au probleme la trei ani de la o victorie istorică în alegerile parlamentare. Cine şi-ar fi imaginat că un partid care accede cu 47% în Parlament, îşi poate nărui prin inabilităţi repetate, covârşitor din cota de încredere? Dacă social-democraţii nu înţeleg în ceasul al 12-lea că actualul preşedinte al ţării le doreşte „dispariţia”, cum se şi exprimă, atunci e tragic. Obositoarea sintagmă „guvernare eşuată” rostogolită în continuare, când de fapt nu a fost deloc aşa, fapt recunoscut la nivel european, ar trebui să primească replicile de rigoare, consistente şi articulate. Din păcate, social-democraţii plătesc tribut „bisericuţelor” şi lipsei totale de caracter a multora dintre cei puşi pe listele parlamentare, care ulterior i-au trădat. Din vari motive. Şi doi parlamentari sunt de pe la Dolj: Florinel Stancu, fugit la Pro România, şi Eugen Geoancă, ajuns… senator! Riscul convalescenţei prelungite sunt mari prin inacţiune, în faţa veninoaselor etichetări repetate obsesiv, şi social-democraţii îşi torpilează singuri şansele, inclusiv pentru viitoarele alegeri locale şi parlamentare. În sfârşit, deunăzi am auzit o declaraţie fermă a preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu în legătură cu menţinerea SIIJ. „Cine spune că nu au existat abuzuri, înseamnă că nu trăieşte în România, sau n-are treabă cu realitatea”. Prea puţin însă şi prea timid, în planul aşteptărilor.
