Dragoş Bucur şi Raluca Aprodu pot fi văzuţi de astăzi, la cinematograful „Patria” din Craiova, în „Poveste de dragoste”, cel mai recent film al Cristinei Iacob. Filmată în urmă cu doi ani la Braşov, acţiunea se petrece în preajma sărbătorilor de iarnă, iar oraşul nu a fost ales întâmplător: „Transmite atmosfera de sărbători”, spune regizorul Cristina Iacob, care semnează şi scenariul, împreună cu Dan Chiriac. „Poveste de dragoste” a rulat în premieră internaţională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiţia internaţională. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Montreal şi în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Portobello.
De la regizorul „#Selfie”, cel mai de succes film românesc al anului 2014, vine în iarna aceasta pe ecrane „Poveste de dragoste”, un love story autentic. «Filmul, a cărui acţiune se petrece în perioada Crăciunului, îi are în rolurile principale pe frumoasa actriţă Raluca Aprodu, alături de un Dragoş Bucur diferit de ce am văzut până acum pe marile ecrane: Sebastian, personajul interpretat de îndrăgitul actor, este un tânăr frumos, talentat, cu pasiune pentru muzică şi vioară. Muzica este compusă de Smiley şi HaHaHa Production», precizează promotorii peliculei.
Potrivit sinopsisului, «într-un oraş vechi şi fermecător din Transilvania, Sebastian şi Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influenţă a trei bărbaţi cu personalităţi puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viaţa de adult şi alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului şi viaţa îi rezervă acestei tinere frumoase şi talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?».
Cunoscut şi respectat regizor de teatru, Alexandru Darie îi interpretează pe Paul, un regizor viclean şi versatil, care are ca scop distrugerea carierei Apriliei (Raluca Aprodu) şi, implicit, distrugerea relaţiei pe care aceasta o are cu Sebastian. În alte roluri îi veţi regăsi pe Vlad Zamfirescu, cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în Bucureşti şi în ţară), televiziune („În derivă”, HBO) şi cinematografie („Italiencele”, „Restul e tăcere” etc.), Gabriela Popescu („Minte-mă frumos”, „Cuscrii”), Mimi Brănescu („Moartea domnului Lăzărescu”, „Boogie”, „Marţi, după Crăciun”, „Poziţia copilului”), Mirela Oprişor („Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”, „Acasă la tata”), Ionuţ Bora („Un etaj mai jos”), Patricia Posluşnic. În rolurile secundare apar George Vintilă, Cabral, Mihai Trăistariu, Alina Chivulescu, Jojo, Mihai Albu.
„Poveste de dragoste” a avut parte de o echipă de excepţie. Imaginea îi aparţine lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru şi Cătălin Cristuţiu, iar muzica originală aparţine HaHaHa Production. Sunet – Dragoş Stanomir, mixaj – Cristinel Șirli (Creative Sound). „Poveste de dragoste” este produs de MediaPro Entertainment şi Zazu Film.