Ponta: Indiferent de situaţia gazelor de import, necesarul pentru populaţie şi urgenţe e asigurat

0
322

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că, indiferent ce se întâmplă cu furnizarea gazelor de import din Rusia, România îşi poate asigura în această iarnă din propriile resurse necesarul pentru populaţie şi pentru urgenţe. „Am discutat şi cu ministrul Energiei şi cu ceilalţi legat de aprovizionarea cu gaze şi sperăm să nu fie probleme speciale, chiar dacă am avut probleme cu furnizarea gazelor din import. (…) Vorbim de gazele de import din Rusia. (…) Ce vreau să transmit prin presă este că în orice situaţie, tot ce se întâmplă şi cu gazele din Rusia şi cu altceva, pentru populaţie şi pentru necesităţile urgente avem propriile noastre resurse şi, de asemenea, în depozite. Sperăm să nu fie probleme cu gazele din import pentru desfăşurarea activităţilor economice în mod normal, însă vreau să transmit un mesaj foarte clar că, orice se întâmplă şi orice decizii politice sau, mă rog, pseudopolitice se iau în estul Europei, noi avem pentru această iarnă pentru populaţie asigurat tot ceea ce trebuie”, a declarat premierul în şedinţa de guvern de ieri.