Sărbătorile bat la uşă şi milioane de copii aşteaptă ca, în noaptea de Ajun, sub pomul de iarnă, să găsească mult-visatele cadouri. Chiar şi cei mai puţin norocoşi… Povestea lui Mihai, Claudiu şi Cosmin este povestea multor copii ai satelor din România. Ei încă trăiesc într-o casă de chirpici, în ciuda frigului pătrunzător merg pe jos distanţe mari pentru a ajunge la şcoală şi se bucură doar de jucării improvizate.Foarte rar sau poate niciodată, îşi părăsesc satul, fără a şti cum lumea se deschide şi ce şanse le poate oferi dincolo de aceste limite.
Mihai, Claudiu şi Cosmin sunt trei fraţi dintr-un sat situat la 35 de kilometri de Craiova. Locuiesc într-o casă modestă împreună cu mama şi sora mai mică, în vârstă de doar cinci luni, alături de bunicii lor. De fiecare dată când cineva vine în vizită la ei, unul câte unul scot capul pe uşa casei, zâmbesc primitor, iar apoi treptat şi sfios se apropie. Toţi trei sunt slăbuţi, îmbrăcaţi cu haine modeste, cârpite din loc în loc. Prietenoşi şi totodată timizi, ei se fac plăcuţi prin felul lor diferit de a fi. Cu toate că este cel mai mare, Mihai este şi cel mai retras. Vorbeşte doar când este întrebat şi îl lasă pe Claudiu să vină cu detalii. Acesta nu conteneşte să îşi arate bucuria că el într-o bună zi va fi poliţist. Cosmin, cel mai mic, zâmbeşte mereu. Este la vârsta la care nu are încă planuri de viitor.
Locuiesc într-o casă de chirpici
O casă din chirpici, cu doar două camere şi pământ întărit pe jos, este locul căruia îi spun casă. „Nu am avut bani să facem o casă mai bună decât aceasta, nu am reuşit nici măcar să o terminăm pe aceasta aşa cum este. Însă în fiecare toamnă reparăm fisurile pentru a nu lăsa frigul să ajungă la copii”, spune bunicul acestora, uitându-se către ei cu ochii plini de dorinţa de a le oferi mai mult.
Viaţa în satul lor nu este deloc una uşoară. Majoritatea caselor nu au fântâna în curte, oamenii fiind nevoiţi să meargă în comună pentru a căra apă: „Zi de zi, pentru a spăla vasele şi rufele, pentru a le face baie copiilor sau a găti, întreaga familie cară apă cu găleata de la cişmeaua din comună. Multă lume din sat foloseşte această apă, însă nu se ştie cât este de sănătoasă. Are mult nisip, însă oricum ar fi, noi ne mulţumim cu ea, nu avem de unde lua din altă parte”, povesteşte bunica, ridicând din umeri pentru a asigura, o data în plus, că îşi doreşte, dar nu poate schimba unele lucruri. Pe lângă grija permanentă a apei, în anotimpul rece o adevărată provocare este să menţină mereu casa caldă. „Pentru a face căldură, cărăm lemne cu braţele de pe câmp şi din pădure. Singura sobă a casei, care încearcă să încălzească ambele camere, face o căldură grea şi scoate un fum înecăcios”, spune bunica, cu gândul la iernile grele pe care le întâmpină an de an.
Singura speranţă: şcoala
Cu toate că uneori grijile o apasă, bunica nu oboseşte niciodată. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora cinci, hrăneşte păsările din curte, iar apoi se dedică pregătirii copiilor pentru şcoală. Cu toate că sunt uzate şi rupte pe la colţuri, e mândră că are un ghiozdan pentru fiecare băiat, şi câteva schimburi de haine cu care să îi îmbrace. „Unii părinţi chiar renunţă să îşi mai trimită copiii la şcoală pentru că nu au hainuţe, caiete şi ce le mai trebuie. E mare păcat când se întâmplă aşa, lasă copiii fără nici un viitor”, povesteşte bunica.
Baieţilor le place foarte mult la şcoală, le place să se întâlnească cu alţi copii, să înveţe, să o asculte pe doamna învăţătoare. Acasă, la o masă mică, cât să încapă în spaţiul îngust rămas liber între soba de pământ şi canapea, pe nişte scaune mult prea joase, îşi pregătesc temele. „Cel mai mult îmi place să adun”, mărturiseşte Claudiu.
Şansa la educaţie e singura care aduce speranţă întregii familii. „Îi privesc în fiecare dimineaţă, cum pleacă toţi trei de mână pe uliţă, către şcoală. Îmi doresc doar ca acest drum să îi ajute să ajungă undeva, să aibă o viaţă mai bună. Atunci când vor fi mari să nu fie ca noi, să nu se hrănească doar cu vise deşarte”, spune bunica lor urmărindu-i cu privirea pe baieţi în timp ce ei se îndepărtează pe uliţă.
***
Destinul lui Claudiu, Cosmin, Mihai sau al altor copii din satul lor poate fi schimbat devenind „Donator de viitor!” Cu doar 68 de lei lunar, i se oferă copilului ales posibilitatea să meargă în fiecare zi la şcoală, să aibă caietele şi cărţile necesare, să se ducă la doctor, atunci când este cazul, şi să beneficieze de tratamentul corespunzător, chiar să meargă în excursii şi tabere. Mai multe detalii despre particularitatea programului ,,Donator de viitor”, al Fundaţiei World Vision România, la adresa www.worldvision.ro/donator-de-viitor.
