Contrabanda cu ţigarete, la cel mai scăzut nivel din 2008 până acum

0
636

În urma acţiunilor desfăşurate în primele nouă luni din acest an, pentru combaterea contrabandei cu tutun, în toată ţara, au fost cercetate peste 2.500 de persoane şi au fost capturate aproape 42 de milioane de ţigarte de contrabandă. Au fost constatate 2.222 de infracţiuni, fiind înregistrate 2.013 dosare penale, în care sunt cercetate 2.582 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 2.894 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate depăşind 3,3 milioane de lei. Conform IGPR, acţiunile întreprinse în acest sens au contribuit la diminuarea “pieţei negre” de ţigarete, aspect scos în evidenţă de cel mai recent studiu Novel, potrivit căruia aceasta se situează , la sfârşitul lunii septembrie 2019, la 10,5% din comerţul cu ţigarete, cel mai scăzut nivel din 2008, dată la care au început studiile.