Ieri, în Garnizoana Craiova, Contingentul Militar Polonez a desfăşurat o serie de activităţi prilejuite cu ocazia Zilei Independenţei Poloniei. La eveniment au participat oficialităţi din cadrul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, remarcându-se în mod special, prezenţa Ambasadorului Poloniei, Excelenţa Sa, Marcin Wilczek, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale şi nu în ultimul rând, oficialităţi ai administraţiei publice locale. Ziua Naţională a Independenţei este cea mai importantă sărbătoare naţională poloneză. Polonia a recâştigat independenţa la 11 noiembrie 1918, după 123 ani de captivitate. În fiecare an cu această ocazie sunt organizate ceremonii, marşuri şi concerte.
În această zi se comemorează independenţa Poloniei redobândită în anul 1918 după 123 de ani în care a fost împărţită de Austro-Ungaria, Prusia şi Rusia. Procesul de restaurare a independenţei Poloniei a fost treptat; data aleasă este una în care Józef Piłsudski a preluat controlul Poloniei. Ziua Independenţei a fost constituită în 1937 şi a fost sărbătorită numai de două ori înaintea celui de-al doilea război mondial. În timpul Republicii Populare Polone sărbătoarea naţională a fost mutată pe 22 iulie, când a fost enunţat manifestul PKWN (Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego – Comitetul Polonez de Eliberare Naţională). În 1989 Ziua Independenţei a fost mutată înapoi pe 11 noiembrie. Data de 11 noiembrie reprezintă momentul în care Polonia a reapărut pe hărţile lumii ca stat independent.
Ceremonia de depunere de coroane de flori la placa comemorativă
Ieri, dimineaţă, a avut loc la Muzeul de Artă din Craiova, ceremonia de depunere de coroane de flori la placa comemorativă a Preşedintelui Republicii Polone Ignacy Mosicicki. Mai târziu, la Biserica Toţi Sfinţii s-a oficiat Sfânta Liturghie. Manifestările s-au încheiat, în Piaţa”Mihai Viteazul, unde s- desfăşurat apelul de onoare şi expoziţia statică a echipamentului militar. Ziua Forţelor Armate ale Republicii Polone este sărbătorită pe 15 august, pentru a comemora atacul polonez decisiv în timpul Bătăliei de la Varşovia, în anul 1920, care a avut loc în timpul războiului polono-bolşevic. Lupta care a durat aproape două săptămâni, a decis păstrarea independenţei Poloniei şi a adus glorioasa victorie asupra Armatei Roşii condusă de Mareşalul rus, Mihail Tuhacevski, din 15 august 1920. A fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) şi a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921. Bătălia a început pe 12 august şi s-a încheiat pe 25 august 1920. Forţele Armatei Roşii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varşovia, şi către fortăreaţa Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forţele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forţând trupele ruseşti să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. Tot atunci au fost create Forţele Armate poloneze sub egida Mareşalului Piłsudski, cel care a reuşit să respingă ofensiva ruşilor asupra oraşului Varşovia.
Polonia participă cu un contingent format din 225 de militari şi 47 de mijloace tehnice în compunerea Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, materializând astfel angajamentele asumate de către România si Polonia în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia. Militarii polonezi se instruiesc în comun cu militarii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, în cadrul prezenţei aliate întărite pe flancul de estic al Alianţei.