Sfinte moaște aduse spre cinstire la Biserica „Sfântul Mina”, la ceas de praznic

0
395

De hramul Bisericii „Sfântul Mina” din Craiova, prăznuit astăzi, credincioşii craioveni se vor putea închina la moaştele Sfântului Mina, adăpostite în sfântul lăcaş, la moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina, ale Sfântului Efrem cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfintei Ecaterina, care au fost aduse de la Biserica „Mihai Vodă” din Bucureşti.

Sfintele odoare au fost aşezate spre închinare încă de ieri şi rămân aici până astăzi, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. De astă-seară, în ajunul prăznuirii Sfântului Ioan cel Milostiv, sfintele moaşte vor fi aşezate spre cinstire la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova. Aici credincioşii vor putea cinsti deopotrivă veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, ce vor fi aduse de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova, precum şi mâna Sfântului Ioan cel Milostiv, adăpostită în sfântul lăcaş.

Rânduiala liturgică în cinstea Sfântului Ioan cel Milostiv va începe la Biserica „Postelnicu Fir” de astă-seară, prin slujba Vecerniei cu Litie, şi va continua mâine, 12 noiembrie, prin oficierea Utreniei şi a Sfintei Liturghii de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți și diaconi.