Prunea: „A fost luptă inegală cu Craiova”

0
57

Atât managerul ieşenilor, cât şi antrenorul Napoli au acuzat indisponibilităţile şi diferenţa de buget faţă de Universitatea

 

Reacţiile craiovenilor după meciul de la Iaşi au venit din partea antrenorului Emil Săndoi şi a căpitanului Cristi Bălgrădean. Săndoi a concluzionat că victoria a fost meritată, dominarea fiind evidentă, în viziunea sa. „Ştiam că o să avem un meci greu, pentru că Iaşiul venea după o serie de rezultate pozitive, dar erau în criză de puncte. Am făcut un meci bun, am reuşit să deschidem repede scorul fapt care ne-a uşurat situaţia Ne-am impus meritat, pentru că pe lângă goluri am mai avut câteva ocazii clare. Băieţii merită felicutări pentru implicare, pentru modul în care respectă tot ceea ce stabilm la antrenamente. Este o partidă pe care am dominat-o din toate punctele de vedere. Ne bucurăm că am acumulat alte 10 puncte şi din cel de-al doilea calup de patru jocuri“.

În premieră căpitan la Universitatea Craiova, Cristi Bălgrădean a împărtăşit reţeta seriei foarte bune: „Multă muncă, seriozitate şi puţin noroc, acestea sunt ingredientele succeselor din ultima perioadă. Ne-am dăruit mai mult şi cred că este o victorie meritată. La cum a jucat, Iaşiul va pierde greu puncte acasă. Îi dedicăm această victorie lui Bancone. Noi tratăm fiecare joc la victorie, aşa că ne propunem să luăm 9 puncte până la finalul turului. Luăm fiecare meci pe rând, primul este cu Rapid şi sunt convins că vor veni în Bănie să-şi vândă scump pielea“.

Napoli: „CSU are rezerve care câştigă 10.000 de euro pe lună”

Nicolo Napoli şi Florin Prunea au acuzat atât absenţele din lot, dar şi diferenţa de buget dintre cele două echipe. „Am încercat să facem un meci bun, dar e greu când îţi lipsesc atâţia titulari. Fără Wesley, Onduku sau Ţigănaşu, ca să menţionez doar câţiva absenţi, e greu să emiţi pretenţii. Chiar şi aşa, la 0-1, am avut o bară şi încă o ocazie mare. Am fi putut egala şi se juca altfel. Pe urmă, după pauză, la 0-2, a fost imposibil să poţi întoarce rezultatul unei echipe cum este Craiova. Pe fondul atacurilor noastre, a venit şi golul trei. Până la urmă, am marcat şi noi, dar prea puţin. Nu cred că a fost Craiova net superioară. În afară de goluri, venite greşeli ale noastre, ce ocazii au mai avut? Oricum, i-au avut pe bancă pe Ferfelea şi Curelea, jucători care câştigă 10.000 de euro pe lună, păi eu ce rezerve am avut?” a spus Napoli după meci. Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că îşi doreşte schimbări mari în iarnă pentru a mai putea spera la salvarea de la retrogradare. „A fost o lupta inegală, noi avem jucători neplătiţi de trei luni, chirii restante de şase luni, avem un buget de salarii de 70 000 de euro, trăim din cei 1,3 milioane euro pe care echipa i-a produs, din drepturi TV, Cupa Ligii şi ticketing, nu din banii oraşului. Craiova e o echipă cu autocar de 300 000 de euro, cu prime de instalare de 100 000 euro şi salarii de 10.000 de euro pe lună” a fost şi discursul lui Florin Prunea.

Alb-albaştrii sub lupă

Bălgrădean – A avut onoarea de a purta banderola, fiind al cincelea căpitan al Craiovei în acest sezon, după Curelea, Pleşan, Velcovici şi Brandan. N-a avut vreo intervenţie remarcabilă, dar nici nu avea prea multe şanse la cele două ocazii ale gazdelor, transversala din prima repriză şi golul lui Bole.

Achim – Meci slab făcut de fundaşul dreapta al Craiovei, s-a centrat de multe ori de pe partea sa, a greşit destule pase şi nu reuşeşte să dea o centrare decentă. Este însă singura variantă viabilă pentru acest post.

Acka – A avut multe intervenţii bune la mingile aruncate spre careul Craiovei, dar a greşit la ambele ocazii ale gazdelor, fiind precedat aerian de Dobre grav la mingea în transversală şi oferind practic golul de onoare ieşenilor.

Frăsinescu – Meci bun al stoperului de 29 de ani, în nota ultimelor prestaţii ale sale. Când n-a fost primul la minge, a faultat strategic. Devine un punct fix în echipă nu doar datorită absenţelor din centrul defensivei.

Vătăjelu – Deşi a fost permanent solicitat de urcările lui Voicu, s-a descurcat, a deposedat, a protejat, a ieşit cu mingea la picior şi cu pase precise, în general a controlat partea stângă, ajutându-l şi pe Târnăcop să fie mai prezent în ofensivă. Merita o convocare la naţională, e mai bun şi mai tânăr decât Sepsi.

Madson – După câteva meciuri în care nu s-a prea văzut şi a fost schimbat, brazilianul a avut o prestaţie consistentă în Copou. Multe intercepţii şi deposedări, a făcut un cuplu excelent cu Mateiu în faţa apărării.

Mateiu – Revine de la meci la meci la forma care l-a făcut cel mai scump transfer intern în vara trecută. Rămâne de văzut cum va fi poziţionat când el, Madson şi Brandan vor fi toţi disponibili.

Băluţă – Golurile recente i-au crescut parcă moralul şi tupeul, dar încă are momente de black-out, când riscă să pună adversarul pe contraatac. Putea fi mai precis la faza când Bawab i-a oferit varianta şutului la poartă şi a pasei spre Târnăcop. A ales-o pe cea de-a doua, n-a pasat rău, dar nici ideal.

Târnăcop – Cel mai bun meci al său de când a venit la Craiova. A centrat de două ori în debutul meciului către Nuno Rocha, a doua pasă devenind assist. Putea fi mai decis, mai prompt şi la pasa lui Băluţă din partea a doua, dar imediat a marcat primul său gol pentru Craiova, ajutat şi de o deviere. Trebuie să fie conştient că la 27 de ani nimeni nu-l aşteaptă şi are nevoie de constanţă.

Bawab – E o încântare să-l vezi cum preia mingea, i se lipeşte de picior şi are o ştiinţă a jocului remarcabilă. N-a avut prea multe realizări la Iaşi, dar a ajutat echipa să urce prin modul cum a recepţionat mingea şi a distribuit-o. Dacă avea şi viteză, probabil nu făcea carieră doar în Liga I, ci acolo unde şi-a făcut ucenicia.

Nuno Rocha – A crecut mult, face presing şi în acelaşi timp este periculos cu mingea la picior, a început să şi marcheze. Când va deveni şi mai ordonat tactic, poate fi una dintre vedetele Ligii I.

Ivan – I s-a acordat din nou încredere după ce a cam fost lăsat deoparte. Chiar dacă nu-i reuşesc prea multe, trebuie încurajat şi forţat, fiind un talent aparte, dar şi el trebuie să răspundă în consecinţă. Oricum, „Sorinaccio” are metode diverse de a-l creşte corespunzător, iar Săndoi a lucrat mult cu astfel de jucători la naţionala de tineret.

Ferfelea şi Cârstea – introduşi pe final mai mult pentru a bifa o prezenţă şi a mai tăia elanul gazdelor după golul de onoare.