Învăluită în mistere încă neelucidate convingător, asasinarea preşedintelui american John Kennedy suscită în continuare teribile comentarii, amplificate şi de împlinirea a cinci decenii de la ceea ce s-a petrecut la 22 noiembrie 1963 în Dallas. Noi apariţii editoriale – „Anatomia unui asasinat” (autor Philip Shenon) – dar şi pelicule cinematografice, „Parkland”, în regia lui Peter Landesman, dar şi altele anunţate, pe această temă, propun scenarii incitante, fără nici o certitudine în privinţa veridicităţii. Recent, menţionează siteul „Le Point”, au fost făcute publice conversaţiile purtate în Biroul Oval, de la Casa Albă, cu câteva zile înainte de asasinarea lui JFK. „Ce oferim noi tinerei generaţii? Noi sperăm să le aducem bunăstarea. Dar ei nu sunt decât nefericiţi. Ei nu sunt bogaţi şi pe aceştia ei sunt furioşi”. Cel care a rostit aceste cuvinte, deziluzionat de dificultăţile momentului şi de injustiţia socială, acum 50 de ani, este chiar John Fitzgerald Kennedy. Şi spusele sale reprezintă o sacră lecţie de umiliţă de abordare a problemelor sociale, valabilă şi astăzi. Fiindcă progresele Americii în această privinţă au fost subţiri. Ca şi alţi preşedinţi care i-au urmat – pe Richard Nixon costându-l acest lucru în afacerea „Watergate” – John Kennedy şi-a înregistrat convorbirile avute cu invitaţii Biroului Oval. 45 de ore de coloană sonoră au fost făcute publice de dată recentă, printre care şi înregistrarea programului deplasării fatale în Texas. Evocată este şi o întâlnire cu Andrei Gromâko, fost ministru al Afacerilor Externe al URSS, pe chestiuni de dezarmare, când Kennedy prezintă cei doi copii ai săi, John John şi Carolyne, despre care spune că „sunt deja celebri în ţara lor”. Apoi, primirea unui diplomat şi a unui general, ambii reîntorşi din Vietnam, pe care îi întreabă dacă sunt siguri că au fost în aceeaşi ţară. Emoţionant este dialogul din 20 noiembrie 1963, cu două zile înainte de deplasarea fatală în statul Texas, cu unul dintre asistenţii săi, privind programul zilei de luni, 22 noiembrie, fixată fiind o discuţie cu un general indonezian. „Va fi o zi dură, o zi de iad” spunea Kennedy. Vorbe care sună ca o premoniţie. Era ziua în care SUA se despărţeau de cel de-al 35-lea preşedinte al său, asasinat în Parkland Hospital din Dallas. Comisia Warren (cel mai mare şef al justiţiei după John Marshall), care a investigat circumstanţele asasinatului, a oferit o versiune ambiguă şi greu convingătoare. Deşi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA, Earl Warren, desemnat de preşedintele Lyndon Johnson, succesorul lui Kennedy, s-a constituit într-un gaj de credibilitate, investigaţiile sale excluzând orice ingerinţă străină, de sorginte comunistă, care ar fi fost un dezastru pentru fragilul dezgheţ înregistrat între cele două blocuri militare ale lumii. Teoriile conspiraţiei s-au înmulţit, şi chiar în aceste zile, un jurnalist american, Edward Jay Epstein, publică o anchetă asupra dramei care a bulversat Statele Unite, în care susţine că Fidel Castro a comandat asasinarea lui Kennedy, ceea ce s-a mai insinuat şi de către alţii.