Antonescu: Voi propune luni, la şedinţa BPN al PNL, excluderea lui Roşca Stănescu

0
489
Crin Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a fost convocată şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) al partidului pentru luni (n.r. – astăzi), când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu. Potrivit acestuia, la şedinţa de astăzi a BPN senatorul Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere. „Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul, sau Oficiul pentru Spălarea Banilor, să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (n.r. – de excludere) rămâne cea pe care v-am spus-o”, a afirmat preşedintele PNL. El a ţinut să respingă interpretările lui Roşca Stănescu, precizând că în acest caz nu este vorba de imaginea afectată a PNL. „Nu e vorba de imagine, şi eu, şi în general în PNL, putem să ne asumăm pierderi temporare de imagine, dar pentru un lucru în care credem, pentru un lucru despre care credem că e corect, aici nu e vorba de imagine, ci este vorba de un lucru profund incorect şi aşa ceva nu putem accepta”, a explicat Antonescu. Operaţiunile menţionate în mesajele de transfer interbancar din documentele prezentate de Sorin Roşca Stănescu, prin care acesta acuza finanţarea ilegală a Alianţei DA cu 7 milioane de dolari, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care invocă rezultatele verificărilor făcute de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Roşca Stănescu a avut, miercuri, o declaraţie politică în plenul Senatului în care acuza faptul că în conturile de campanie ale Alianţei DA ar fi intrat aproximativ 7 milioane de dolari americani, care nu au fost declaraţi în anul următor în Monitorul Oficial, conform prevederilor legale. Potrivit acestuia, în anul 2004, în contul deschis la Bancpost Bucureşti de către Alianţa DA, în zilele de 4, 12 şi 19 noiembrie, prin cinci viramente, a fost transferată suma de 7 milioane de dolari, care a provenit de la Laiki Bank Cyprus, iar plăţile au fost făcute prin intermediul băncilor Brown Brothers Harriman and Corporation şi Bank of Canton of California San Francisco. El a prezentat şi documente referitoare la aceste tranzacţii. Preşedintele Traian Băsescu a declarat însă, joi, că Roşca Stănescu este un „un mincinos prost”, care a lansat un document fals. „Am să vă arăt ce înseamnă un mincinos prost. A lansat aceste ordine de plată, care sunt nişte falsuri. Spune data în care s-a virat un milion de dolari în contul Alianţei «Dreptate şi Adevăr». Trece şi contul, care corespunde contului, numai că e aşa de prost încât nu duce falsul până la capăt şi lasă contul cu terminaţia ROL. Într-un cont de lei, că asta înseamnă, lei, nu poţi să virezi niciodată dolari. Deci un fals incomplet. Şi la fel e pe toate cele aşa zise 7 milioane de dolari, toate se virează într-un cont de lei”.