TVA la proiectele europene devine cheltuială eligibilă din 2012

0
318
Leonard Orban

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) la proiectele finanţate din fonduri europene va fi cheltuială eligibilă şi va putea fi decontată începând cu contractele din anul 2012, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată miercuri. Hotărârea de guvern are în vedere două obiective – pe de o parte creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare, prin faptul că TVA devine eligibilă, deci poate fi suportată din fonduri comunitare, şi, pe de altă parte, are un efect benefic asupra beneficiarilor, instituţii publice şi beneficiari privaţi – a declarat, la finalul şedinţei de guvern, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. El a precizat că hotărârea de guvern va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012, astfel încât să permită, între timp, luarea măsurilor necesare pentru pregătire – modificarea anumitor documente, emiterea instrucţiunilor în 30 de zile.

Potrivit lui Orban, sunt permise anumite exceptări de la aplicarea acestei hotărâri de guvern. El a adăugat că, exceptând programul operaţional sectorial de transporturi (POST) şi anumite părţi din programul operaţional pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU), decontarea TVA din fondurile europene va fi aplicată în celelalte programe. „Spre exemplu, la POS Transporturi ar fi anumite proiecte care n-ar mai putea fi finanţate din bani europeni în actualul cadru financiar. Este o decizie pe care o vom discuta, dacă Ministerul Transporturilor va propune exceptarea de la aplicarea HG”, a afirmat Orban. „Până la sfârşitul acestui an vom putea să avem opinia tuturor structurilor implicate în domeniul gestiunii fondurilor comunitare, ca să putem aprecia dacă ele vor fi sau nu exceptate de la aplicarea acestei HG. În momentul în care TVA devine eligibilă, dimensiunea programelor se micşorează şi atunci vor fi mai puţine proiecte susţinute din fonduri comunitare şi, tocmai de aceea, fiecare autoritate de management îşi va face o analiză proprie şi o vom supune aprobării Guvernului”, a mai spus Orban. El a adăugat că această măsură nu se va aplica retroactiv şi că Ministerul Finanţelor Publice va avea responsabilităţi în plus pentru a verifica în ce măsură cererile de rambursare au asemenea cheltuieli eligibile incluse. Orban a recunoscut că în România sunt o serie de proiecte blocate pentru că sunt dificultăţi, spre exemplu, la nivelul autorităţilor locale beneficiare de proiecte europene, care nu pot plăti TVA.