Program de testare gratuită a auzului şi văzului

1
391

Craiovenii care doresc să-şi testeze auzul sau văzul pot beneficia în următoarea perioadă de gratuitate în cadrul unei campanii derulate de Primăria Craiova, Fundaţia „Europa Ţara Mea” şi AUDIO-OPTICA. Aşadar, între 14 şi 30 noiembrie a.c., cei interesaţi sunt aşteptaţi de specialişti, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 17.00, la Cabinetul AUDIO-OPTICA. Campania are ca scop identificarea şi sprijinirea persoanelor care se confruntă cu probleme auditive şi vizuale, urmând ca, după realizarea testelor gratuite, acestea să beneficieze inclusiv de interpretarea rezultatelor, primind cea mai eficientă soluţie pentru rezolvarea problemelor lor. Campania se adresează cetăţenilor oraşului Craiova care au probleme de auz sau de văz, indiferent dacă sunt deja purtători de aparat auditiv sau de ochelari de vedere şi indiferent de modelul acestora. Cabinetele de audiologie şi optică în care se va desfăşura acest program sunt dotate cu aparatură de ultimă generaţie, capacitatea auditivă fiind verificată printr-o serie de investigaţii ca: audiogramă tonală, audiogramă vocală, audiogramă în câmp liber, iar pentru capacitatea vizuală – determinări cu ajutorul autorefraktometrului computerizat. Pacienţii depistaţi cu deficienţe de auz şi văz vor fi diagnosticati, informaţi şi consiliaţi de specialişti participanţi la programe europene de formare în domeniu, astfel încât să beneficieze de soluţii complete pentru repunerea în formă şi chiar pentru reintegrarea socială totală, în cazurile de surditate. Deoarece numărul de solicitări poate fi mai mare decât capacitatea cabinetelor, toţi cei interesaţi sunt rugaţi să se programeze la numărul de telefon: 0251.541.001, 0752.930.404 de luni până vineri, între orele 8.00 şi 17.00.

1 COMENTARIU

Comments are closed.