Tensiunile din coaliţia de guvernare, tot mai accentuate, aproape că au dat în clocot, în contextul în care Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, a declarat că partidul său ia în calcul varianta de a ieşi de la guvernare, încheind astfel parteneriatul cu PSD şi că miniştrii PNL vor continua să facă parte din guvern, numai pentru a preveni o escaladare totală a abuzurilor. Un fel de adio, dar rămân cu tine. Imediat, premierul Marcel Ciolacu a ameninţat cu demisia, reiterând că va rămâne ferm pe poziţie. Liberalii au revenit, apoi, la intenţii mai bune adoptând o poziţie mai prudentă, afirmând că nu intenţionează să se retragă şi că până la alegeri nu se pune o astfel de problemă, deşi după alegerea unui nou preşedinte şi al unui nou guvern, n-ar mai dori să continue parteneriatul actual. Declaraţiile belicoase au venit şi de pe un mal şi de pe celălalt, în contextul în care USR intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ciolacu, moţiune pe care liberalii au anunţat că nu exclud să o examineze şi să decidă, dacă o vor semna sau nu, ceea ce înseamnă că nu resping apriori posibilitatea de a o susţine. O moţiune –aşadar- împotriva unui guvern din care fac parte. Interesantă abordare! Focul mocnit n-a devenit încă piromanie. Dar furtuna într-un pahar cu apă, de fapt o manevră politică aiuritoare, nu poate fi un semn bun pentru importanţa cuvenită performanţei reale, capacităţii de a demonstra nivelul necesar de a satisface exigenţele actului guvernării. O gândire politică alcătuită din resentimente primare şi din schematisme moştenite din trecutul imediat şi-a arătat din nou colţii, alterând o formulă de convieţuire cordială. Liberalii care n-au câştigat ultimele alegeri parlamentare, nu trebuie să uite că au fost ţinuţi la guvernare, în toate formulele dorite sau impuse, şi n-au făcut casă bună nici cu useriştii, nici cu social-democraţii. Mereu au apărut incompatibilităţi pe parcurs, semnale că „duşmanii” nu se află în tranşeele opuse, ci chiar alături, ca parteneri de guvernare. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că imprudenţi câţiva tenori social-democraţi nu şi-au putut reprima predilecţia pentru glumiţe inabile, menite să agite, nu să potolească, nervozităţile de circumstanţă. Problema în discuţie este însă alta: responsabilitatea pentru actul guvernării. Şi apoi, dincolo de întreaga tevatură curcumscrisă şi apropiatelor alegeri legislative vor fi existat şi momente de bună cuvinţă şi raţiune, în coabitarea deloc insolită actuală (PNL-PSD). Ce să înţelegem? Le-a venit dor liberalilor de USR-ul condus acum de Elena Lasconi sau ar fi dispuşi la o invitaţie de parteneriat cu AUR-ul lui George Simion? Pe margine, cu şanse reduse de a accede în Parlament se află şi Forţa Dreptei a lui Ludovic Orban. Hărţuit de Lasconi şi Simion, Nicolae Ciucă, aparent o fire cumpătată, şi-ar putea aminti galeş de Tudose şi Grindeanu, şi tânji după Marcel Ciolacu şi ceilalţi. Şi atunci, în eventualitatea puţin probabilă că liberalii vor câştiga alegerile parlamentare, vor admite că au evaluat încă o dată greşit câmpul de luptă. Şi social-democraţii prin liderii lor, şi liberalii, aşişderea, ar trebui să înţeleagă că belelele vieţii, contextul geo-politic, ursitorile şi ce mai pot invoca, îi obligă să se suporte reciproc şi să gestioneze treburile ţării cât mai potrivit. Ţara nu poate fi salvată prin experimente, prin credinţa delegării răspunderii pe umerii unui erou providenţial, care să ne ducă de mână în Paradis. Terapeuţii în halate albe se află şi la PSD şi la PNL, chemaţi să-şi intre în ritm. Desemnându-şi reprezentanţi pe măsură. Unii care să constituie suportul moral al autodepăşirii lor. Dezamăgite de ele însele, ambele partide ar trebui să probeze un plus de responsabilitate, pentru a nu scârbi lumea de vot.
