România întâlneşte Armenia, azi, de la ora 21.45, în Ghencea, într-un meci din preliminariile CM 2022, grupa J. În tur, la Erevan, armenii s-au impus cu 3-2, după ce ai noştri au condus cu 2-1, Cicâldău reuşind o dublă, din pasele lui Bancu. România este obligată să câştige ultimele 3 meciuri din grupă, cu Armenia, Islanda şi Liechtenstein, pentru a prinde locul 2 şi barajul pentru Mondiale.
Mirel Rădoi: “Armenia se gândeşte şi la un rezultat de egalitate, va încerca să ne pună în dificultate, un joc de aşteptare. Va trebui să atacăm cu toate resursele, cu toţi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie, pentru că trebuie să câştigăm. Deşi iniţial am spus că mai avem trei finale, pot să fiu sincer şi să spun că practic avem doar două, pentru că dacă vom reuşi să câştigăm cu Armenia şi apoi cu Islanda şi nu vom reuşi să câştigăm cu Lichtenstein atunci, cu tot respectul, noi nu avem ce căuta nici măcar la un baraj de Cupa UEFA Intertoto, dacă ar mai exista. Nu putem vorbi de Cupa Mondială dacă nu suntem în stare să câştigăm în Lichtenstein atunci când avem nevoie de victorie. Aşa gândesc şi nu mă feresc să o spun, e lucrul pe care l-am transmis şi jucătorilor”.
Lotul României pentru acest meci:
Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0); Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1); Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11); Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13).