Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală

0
571

Centrul Rațiu pentru Democrație și Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu anunță câștigătorul ediției 2021 a Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală: Lidia Stoica, psiholog clinician specializat în psihologie medicală oncologică și președintele Asociației Restart la Viață.

Laureata a inițiat în 2017 primul curs de formare profesională continuă din România pentru
supra-specializarea în domeniul psiho-oncologiei și a pus bazele Grupului de Suport Psihologic
pentru pacienții oncologici și familiile acestora. Grupul oferă întâlniri terapeutice gratuite și a
funcționat inițial în București, Ploiești și Slobozia.

„Activitatea mea profesională în acest domeniu a început în urma propriei experiențe a unui
diagnostic oncologic, din lipsa de sprijin și consiliere psihologică pe care am resimțit-o la
momentul respectiv. Grupul a fost creat special pentru a le veni în ajutor persoanelor care suferă de cea mai necruțătoare boală a secolului, cancerul. Programul vine ca o completare a
tratamentului medical și se concretizează prin întâlniri terapeutice de grup dedicate pacienților și aparținătorilor acestora”, declară Lidia Stoica, desemnată câștigătoarea ediției 2021 a Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală.

Dezvoltat în cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria, Grupul este astăzi un proiect al
Asociației Restart la Viață, care formează specialiști în domeniul psiho-oncologiei. Funcționează în prezent în pateneriat cu spitalele județene de urgență din Giurgiu, Zalău, Constanța și Brașov și susține paciente diagnosticate cu cancer, mame ai căror copii au primit un diagnostic oncologic, respectiv membri ai familiilor acestora, contribuind la reducerea izolării sociale și a stării de anxietate și de epuizare fizică, mintală și emoțională. Inițiatoarea are în vedere extinderea proiectului la nivel național, prin parteneriate cu spitale și cu ajutorul psihologilor voluntari, viitori profesioniști în onco-psihologie.
„De aprope doi ani trăim într-o nouă realitate, în care ne confruntăm cu nesiguranță și izolare
socială, cu stres, anxietate și depresie. Provocarea este și mai mare pentru cei care suferă de o afecțiune oncologică și pentru familiile lor. Astfel, avem nevoie mai mult ca oricând de
profesioniști bine pregătiți și de servicii de sănătate mintală de calitate. Sunt esențiale proiecte
precum cel dezvoltat de laureata de anul acesta a Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru
Sănătate Mintală, inițiative care vizează categorii vulnerabile, ale căror nevoi riscă să fie ignorate în conextul crizei actuale”, precizează Nicolae Rațiu, Președintele Fundației Caritabile a Familiei Rațiu.
Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală a fost inițiat de Fundația Caritabilă
a Familiei Rațiu și de Centrul Rațiu pentru Democrație în memoria lui Elisabeth Pilkington Rațiu,
inițiatoare și președintă a filialelor Kensington și Chelsea ale MIND, organizație care militează
pentru cauza sănătății mintale, cu sediul principal la Londra. Laureații sunt profesioniști sau
organizații active în domeniul sănătății mintale în România, cu rezultate remarcabile în cercetare, servicii în domeniul sănătății mintale, educație și politici de sănătate.
Câștigătorii edițiilor anterioare sunt: Ana Mariana Ilieș, fondatoarea Centrului de Zi „Sf. Maria”
din Cluj-Napoca (2020); Prof. Daniel David, Universitatea Babeș-Bolyai (2019); Prof. Cătălina
Tudose, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și Dr. Bogdana Tudorache,
psihiatru, Liga Română pentru Sănătate Mintală (2018); Prof. Mircea Miclea, Universitatea Babeș- Bolyai (2017).
Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu a fost înființată în 1979 la Londra de către Ion și Elisabeth
Rațiu, pentru a susține proiecte de educație și cercetare în domeniul culturii și istoriei României,
atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii. Fundația oferă anual aproximativ 100 de granturi pentru cursuri post-universitare, participări la conferințe, cursuri de scurtă durată sau proiecte de cercetare. De asemenea, acordă anual finanțare pentru proiecte inovatoare, în principal în România, care promovează arta și civilizația românească, patrimoniul, susțin mediul, dar și societatea civilă și democrația.
Centrul Rațiu pentru Democrație a fost creat în 2004 la Turda, cu sprijinul Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, pentru a păstra și duce mai departe principiile democratice și devotamentul lui Ion Rațiu (1917-2000) față de valorile democrației. De 17 ani, Centrul Rațiu pentru Democrație derulează proiecte cu impact la nivel local, național și internațional.