Peste jumătate (54%) dintre părinții elevilor cu vârste între 12 și 18 ani spun că nu s-au vaccinat până acum, iar dintre aceștia doar 11% admit că ar putea exista cineva sau ceva care să-i convingă să se vaccineze, iar cei care sunt invocați cel mai des sunt medicii, potrivit unui sondaj IRES primit de Edupedu.ro.
Motivele pentru care aceștia nu s-au vaccinat încă au fost chestionate de autorii studiului printr-o întrebare deschisă, adică nu au avut de bifat răspunsuri predefinite. Principalul motiv invocat de cei mai mulți (32%) dintre părinți care nu s-au vaccinat până acum este ”lipsa încrederii în vaccin”, ”frica de efectele adverse” ale vaccinului sau ”frica de moarte” este un motiv invocat de 12%. Alți 12% susțin că ”nu există virusul” ori sunt de părere că ”pandemia este o conspirație”, iar 6% spun că au contraindicații medicale. Mai mult de trei sferturi (77%) dintre părinții nevaccinați susțin că nu ar putea fi determinați de nimeni și de nimic să se imunizeze. 11% admit că ar putea exista factori care să îi determine să se vaccineze. Cei mai mulți dintre aceștia (25%) recunosc că s-ar imuniza dacă ar fi obligați, pe 11% i-ar determina dacă ar beneficia de mai multe libertăți, 9% ar fi convinși dacă ar avea certitudinea că vaccinul este sigur/ eficient, iar 9% de mai multă informație cu privire la vaccin. 8% dintre părinții nevaccinați spun că ar putea fi convinși de cineva. Medicii sau specialiștii în domeniul medical sunt cei care i-ar putea determina să se imunizeze pe cei mai mulți (45%), membrii familiei ocupă și ei un loc important (17%), fiind urmați de angajator (9%), preot (5%) sau prieteni (4%).
Sondajul IRES a fost făcut pe un eșantion de 1.032 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și este reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România. Studiul are o eroare maximă tolerată de ± 3,1%, fiind realizat în perioada 16 – 29 septembrie 2021 prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).